monosilabic

MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -e, adj. Care are o singură silabă, format din monosilabe. Cuvînt monosilabic. Limbă monosilabică. ▭ În limbile monosilabice, cuvintele nu pot avea familie. GRAUR, F. L. 154.

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilábic adj. → silabic

MONOSILÁBIC adj. (LINGV.) monosilab, (rar) unisilab, unisilabic. (Cuvânt ~.)

MONOSILÁBIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Cu o singură silabă; (despre limbi) format din cuvinte monosilabe. [Cf. fr. monosyllabique].

MONOSILÁBIC, -Ă adj. (despre cuvinte) cu o singură silabă. ◊ (despre limbi) format din monosilabe; unisilabic. (< fr. monosyllabique)

MONOSILÁBIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte) Care constă dintr-o singură silabă; monosilab. 2) (despre limbi) Care conține, mai ales, cuvinte cu o singură silabă. /<fr. monosyllabique

monosilabic a. compus din monosilabe.

*monosilábic, -ă adj. (mono- și silabic). Adv. Pin monosilabe: a te exprima monosilabic.

MONOSILABIC adj. (LINGV.) monosilab. (rar) unisilab, unisilabic. (Cuvînt ~.)

MONOSILÁBIC, -Ă adj. (cf. fr. monosyllabique): în sintagma cuvânt monosilabic (v.).