mitomanie

MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

MITOMANÍE s. f. Boală psihică caracterizată prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

MITOMANÍE s. (MED.) confabulație.

MITOMANÍE s.f. (Med.) Manie caracterizată prin tendința maladivă de a denatura adevărul, de a minți; (p. ext.) mania de a minți. [< fr. mythomanie, cf. gr. mythos – mit, mania – nebunie].

MITOMANÍE s. f. tendință patologică de a fabula; mania de a minți. (< fr. mythomanie)

MITOMANÍE f. Stare patologică constând în tendința de a denatura adevărul; mania de a minți. /<fr. mythomanie

MITOMANIE s. (MED.) confabulație.

MITOMANÍE (< fr.; gr. mythos „povestire, mit” + mania „manie”) s. f. Boală mintală caracterizată ca o tendință constituțională patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa minciuni și povești imaginare care îi descriu ca martori și de obicei într-o poziție avantajoasă. Termen introdus de medicul francez Ernest Dupré în 1905.

MITO-₂ „legendă, fabulație”. ◊ gr. mythos „povestire, legendă” > fr. mytho-, germ. id., engl. id. > rom. mito-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a miturilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., ansamblu de semne care au o anumită semnificație simbolică sau ideologică; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor; ~manie (v. -manie), s. f., formă de dezechilibru psihic, care se caracterizează prin tendința maladivă de a denatura adevărul.