meșter

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

MEȘTÉR, meșteri, s. m. 1. Muncitor calificat care exercită o meserie manuală (v. meseriaș) sau tehnician care coordonează activitatea mai multor muncitori într-un atelier sau într-o secție a unei întreprinderi; maistru. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locu-l măsura, Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. Nouă meșteri mari Calfe și zidari. ALECSANDRI, P. P. 186. (Urmat de specificarea calificării) Meșter lăcătuș. ▭ Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Adjectival) A fost odată într-un oraș oarecare un țigan covaci care era cel mai meșter fierar din toată împărăția. POPESCU, II 110. 2. Persoană pricepută, îndemînatică, abilă. Mare meșter este Bălcescu în întrebuințarea verbului. Mai ales din succesiunea timpurilor, obține el efecte stilistice dintre cele mai interesante. VIANU, A. P. 35. Ca dumneata meșter de șagă nu mai este altul. MIRONESCU, S. A. 91. Am citit pe Turgheniev. Mare meșter! Mare de tot. CARAGIALE, O. VII 166. ◊ Fig. Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul; Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. ◊ (Adjectival) Hora s-a spart, și Gavrilă Tonțoroi, cel mai meșter în chiuituri, ia cîrma unui brîu sau bătute. HOGAȘ, DR. II 185. Dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare. CREANGĂ, P. 58. Fură omorîți atunci... Mihai Karacsoni, meșter căpitan de artilerie, și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiile lor. BĂLCESCU, O. II 258. (Fig.; despre mîini, degete) Se-ntrec țesătorii cu degete meștere, DEȘLIU, G. 47. La început, mintea i-a fost senină, parcă o mînă meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. REBREANU, P. S. 110. 3. (Învechit) Titlu dat unei persoane respectate pentru știința sau talentul ei. V. maestru. Ah! meștere Ruben... cartea ta într-adevăr minunată este! EMINESCU, N. 49.

MEȘTER-GRÍNDĂ, meșter-grinzi, s. f. (Regional) Grindă principală, care susține tavanul și acoperișul la casele țărănești; faur-maur. înfipt în meșter-grindă, iată-l, Răvașul turmelor de oi. GOGA, P. 20.

méșter adj. m., s. m., pl. méșteri; adj. f., s. f. méșteră, pl. méștere

!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă

meștergríndă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi

méșter s. m., adj. m., pl. méșteri; f. sg. méșteră, g.-d. art. méșterei, pl. méștere

meștergríndă s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi

MÉȘTER s. v. faurmaur, maestru, meseriaș, meștergrindă, meșteșugar.

MÉȘTER s., adj. 1. s. v. maistru. 2. adj. v. îndemînatic.

MEȘTERGRÍNDĂ s. (CONSTR.) faurmaur, (reg.) meșter.

méșter (méșteri), s. m. – 1. Maestru, maistru. – 2. (Adj.) Expert, cunoscător. Germ. Meister, prin intermediul sl. mestru (Cihac, II, 194), sau mai sigur din mag. mester (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 94), cf. ngr. μάστορας, alb. mještrë, tc. mehter, slov. mešter. Cf. Și măestru. Meșter-grindă, s. f. (grinda principală), folosită în Trans., este calc din mag. Cuvîntul apare în doc. slavorom. din 1404. Der. meșteră, adj. f. (expertă, dibace); meștereasă, s. f. (femeie practică, experimentată); meșteri, vb. (a lucra; a se întreține); meșterie, s. f. (meserie, disciplină); meșteriță, s. f. (femeie dibace); meșteresc, adj. (de meșter, artistic); meșteșug (var. meșterșug), s. n. (ocupație, profesiune; industrie, disciplină, îndemînare; tertip, vicleșug), din mag. mesterség (Cihac, II, 515; Gáldi, Dict., 94), cu r păstrat în sec. XVII; meșterșugui, vb. (a lucra), sec. XVII, înv.; meșteșugar, s. m. (muncitor; artizan); meșteșugăreț, adj. (muncitor, dibaci); meșteșugi, vb. (a lucra artistic; a învăța, a deprinde, a inventa, a urzi, a unelti); meșteșugos, adj. (dibaci, iscusit).

MÉȘTER ~i m. 1) Persoană specializată într-o meserie. ~-tâmplar. 2) Muncitor calificat care îndrumă alți muncitori sau care conduce un sector de producție; maistru. 3) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. /<ung. mester

Manole (Meșterul) m. arhitect legendar al mănăstirii Curții de Argeș.

meșter a. și m. 1. cel ce a învățat o meserie și o poate învăța și pe alții: meșter zidar; 2. lucrător dibaciu; 3. fig. abil, excelent: meșter în răsboaie; 4. femeie meșteră, vrăjitoare. [Ung. MESTER (din nemț. Meister)].

meșteru-strică m. lucrător prost.

méșter m. (ung. mester, d. germ. meister. V. maĭstru, măĭestru, vagmistru). Meseriaș, meșteșugar acela care se pricepe la o meserie (lăcătuș, ferar, tîmplar, zidar ș. a.). Meșteru Strică, meșter prost care nu drege, ci strică. Meșteru strică și drege de frică, se zice cînd ai stricat un lucru și, de frică, îl facĭ la loc cum a fost. Adj. Fig. Priceput, dibacĭ, abil: meșter la treabă, la războĭ, la joc, (și fem.) femeĭ meștere la țesut, la farmece. Cp. cu membră, șefă.

meșter s. v. FAURMAUR. MAESTRU. MESERIAȘ. MEȘTERGRINDĂ. MEȘTEȘUGAR.

MEȘTER s., adj. 1. s. maestru, maistru. (~ într-o uzină.) 2. adj. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un om ~.)

MEȘTERGRINDĂ s. (TEHN.) faurmaur, (reg.) meșter.

méșter, meșteri, meșteră, s.m., f. și adj. – 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei (Bârlea, 1924). 2. (adj.) Priceput la vrăji: „Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). (Atestat 1407). ♦ (onom.) Meșter, Mester, nume de familie (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. mester „maestru” (< germ. Meister) (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

MEȘTERUL MANOLE, baladă, capodoperă a poeziei populare românești, care evocă, dezvoltând motivul creației condiționate de jertfă, legenda ridicării mănăstirii Curtea de Argeș. Colinda, forma mai veche a baladei, prezintă jertfa zidirii, fără localizare. Datată în ultimele decenii ale sec. 17, a fost culeasă de G. Dem. Teodorescu și publicată în 1884 de Gr. Tocilescu. Reprezintă un motiv de inspirație pentru numeroase creații culte (C. Bolliac, L. Blaga, A. Maniu ș.a.).