matriculare

MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

MATRICULÁR, -Ă, matricidari, -e, adj. (Rar) Care face parte dintr-o matricolă; al unei matricole. Număr matricular. Foaie matriculară.

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matriculá vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. matriculéz, 3 sg. și pl. matriculeáză

matriculár adj. m. (sil. -tri-), pl. matriculári; f. sg. matriculáră, pl. matriculáre

MATRICULÁ vb. v. înmatricula, înregistra, înscrie.

MATRICULÁRE s. v. înmatriculare, înregistrare, înscriere.

MATRICULÁR, -Ă adj. (Rar) Matricol. [< fr. matriculaire].

MATRICULÁR, -Ă adj. matricol. (< fr. matriculaire)

matricula vb. v. ÎNMATRICULA. ÎNREGISTRA. ÎNSCRIE.

matriculare s. v. ÎNMATRICULARE. ÎNREGISTRARE. ÎNSCRIERE.