mangafa

MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nici o considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

MANGAFÁ, mangafale, s. f. Persoană care nu merită nici o considerație; om de nimic, prost, caraghios. Mangafaua pleacă mîine, miercuri, la Ploiești. CARAGIALE, O. I 186. Dă-mi voie să-ți spun... că ești o mangafa. id. M. 179.

mangafá (înv., fam.) s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálele

mangafá s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále

mangafá (mangafále), s. f. – Prostănac, neghiob. Tc. mankafa, mangafa (Șeineanu, II, 246; Ronzevalle 157).

mangafà f. (în. graiul mahalagiilor), personaj ridicul și greoiu: mangafaua pleacă miercuri CAR. [Turc. MANKAFA, stupid].

mangafá f. (turc. mankafa, pop. mangofa, cap mare, prost, foarte răcit). Est. Fam. Gogoman, prost: ĭa o mangafa și el!