leica

LÉICĂ¹ s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”.

LÉICĂ², leici, s. f. (Reg.) Pâlnie. – Din rus. leika. Cf. ucr. lijka.

LÉICĂ¹ s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”.

LÉICĂ², leici, s. f. (Reg.) Pâlnie. – Din rus. leika. Cf. ucr. lijka.

LÉICĂ¹ s. f. (Popular, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele. Nu te supăra, leică, o luă, tot cu duhul bunătății, și Angheluș a Stanei. PAS, L. I 125. Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră! COȘBUC, P. I 97. Cînd o trecu jumătate [apa], Leica-l trase de la spate. TEODORESCU, P. P. 321. ♦ Termen afectiv cu care o femeie se adresează unui bărbat. Ce-i veni fetei în gînd, zise fratelui său: urcă-te, leică, într-un copaci mare. ISPIRESCU, L. 336. – Pronunțat: lei-.

LÉICĂ², leici, s. f. (Regional) Pîlnie. ◊ Expr. A face gîtul (sau gura) leică și pîntecele balercă = a bea din cale-afară de mult. Vinu-i bun... Cules toamna mai tîrziu, Ca să-ți faci gurița leică Și pîntecele balercă. SEVASTOS, N. 300. – Pronunțat: lei-.

léică¹ (lele) (pop.) s. f., g.-d. art. léichii

léică² (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici

léică (lele) s. f., g.-d. art. léichii; pl. leici

léică (pâlnie) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici

LÉICĂ s. v. lele, leliță, mătușă, pâlnie, țață.

léică (léici), s. f. – Pîlnie. – Megl. leică. Sl. (bg., rus.) lejka (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; Conev 63; Iordan, Dift., 102), din sl. lijati, lĕją „a vărsa”, cf. leit.

LÉICĂ ~ci f. reg. 1) Obiect în formă de con, prelungit printr-un tub îngust, care servește la turnarea lichidelor în vasele cu gura strâmtă; pâlnie. 2) Pâlnie din doage cu fundul plat folosită la turnarea vinului în butoaie. ◊ A face gâtul (sau gura) ~ și pântecele balercă a bea foarte mult. /<rus. leika

hunie f. 1. pâlnie; 2. unealtă de dogar numită și leică. [Turc. HUNI].

leică f. Mold. pâlnie. (Rus. LEIKA].

leică f. V. lele.

1) léĭca f. fără pl., voc. leĭcă și leĭco (bg. leika. V. lelea). Munt. Pop. Dim. d. lelea: vine leĭca, ĭa staĭ leĭcă! V. neĭca.

2) léĭcă f., pl. ĭ (rus. léĭka, leĭcă, d. litĭ, a turna, a topi. V. leit). Nord. Pîlnie.

leică s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. PÎLNIE. ȚAȚĂ.

Leic/a, -ești, -oiul, -ulești v. Lele 7, 8.