jignit

JICNÍ vb. IV v. jigni.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicní vb. IV] – Din sb. žignuti.

JIGNÍT, -Ă, jigniți, -te, adj. Care a suferit o jignire; ofensat, insultat. – V. jigni.

JICNÍ vb. IV v. jigni.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicní vb. IV] – Din scr. žignuti.

JIGNÍT, -Ă, jigniți, -te, adj. Care a suferit o jignire; ofensat, insultat. – V. jigni.

JICNÍ vb. IV v. jigni.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în demnitatea sau onoarea sa, a-i aduce o ofensă; a ofensa, a insulta. De ce să mă jignești, domnule Petrescu? Eu vin la dumneata cu inima deschisă. GALAN, Z. R. 357. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. Îi spusese... să nu mai vorbească de asta că-l jignește. CONTEMPORANUL, V_II 493. 2. (Învechit) A aduce un prejudiciu. (Atestat în forma jicni) [Acel drept] jicnea așezămintele cele vechi. ODOBESCU, S. II 24. – Variantă: jicní vb. IV.

JIGNÍT, -Ă, jigniți, -te, adj. Care a suferit o jignire; ofensat, insultat. Nu e poveste, domnule, intîmpină Duțu, jignit. SLAVICI, N. II 377. ♦ (Neobișnuit) Îndurerat, întristat. Numai de-un lucru era baba cu inima jignită; că nu poate să le zică: tată și mamă. CREANGĂ, P. 76.

jigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignésc, imperf. 3 sg. jigneá; conj. prez. 3 să jigneáscă

jigní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignésc, imperf. 3 sg. jigneá; conj. prez. 3 sg. și pl.jigneáscă

JIGNÍ vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a injuria, a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

JIGNÍT adj. insultat, ofensat, ultragiat, (livr.) vexat, (fig.) atins, rănit, (livr. fig.) lezat. (O persoană ~.)

A jigni ≠ a flata, a măguli

A JIGNÍ ~ésc tranz. (persoane) 1) A înjosi prin vorbe sau purtare nedemnă; a ofensa; a insulta. 2) înv. A face să suporte un prejudiciu. /<sb. žignuti

jigni v. 1. a strâmtora, a jena; 2, a cauza pagubă; 3. fig. a ofensa. [Cf. serb. JIGNUTI, a înțepa].

jignit a. 1. strâmtorat. 2. fig. penibil impresionat: îi era inima jignită CR.

jignésc v. tr. (sîrb. žignuti, rus. -útĭ, a arde, a trage un bicĭ. V. jig). Vest. Stric, alterez: căldura jignește alunele. Fig. Ofensez: a jigni interesu cuĭva. V. refl. Mă stric, mă rîncezesc: untura s’a jignit.

jignít, -ă adj. Stricat, rînced: unt-de-lemn jignit. Fig. Ofensat. Vătămat, păgubit.

JIGNI vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

JIGNIT adj. insultat, ofensat, ultragiat, (livr.) vexat, (fig.) atins, rănit, (livr. fig.) lezat. (O persoană ~.)