iubitor

IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor.

IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor.

IUBITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

IUBITÓR, -OARE, iubitori, -oare, adj. Care iubește. Șapte ani de cînd plecat-ai, zburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. Țara mea se arată mie ca o mamă iubitoare ce mă cheamă la sînul ei. ALECSANDRI, O. P. 291. Era un om bun, milostiv și iubitor de patria sa. BĂLCESCU, O. I 185.

iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre

iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre

IUBITÓR adj., s. 1. adj. v. afectuos. 2. adj., s. v. amator.

IUBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care iubește. /a iubi + suf. ~tor

iubitor a. și m. care iubește.

ĭubitór, -oáre adj. Care ĭubește, doritor: om ĭubitor de lux.

IUBITOR adj., s. 1. adj. afectuos, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, mîngîietor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi spunea cuvinte ~.) 2. adj., s. amator, doritor, dornic, pofticios, rîvnitor, (pop.) poftitor, (reg.) poftăreț, poftos, pohtaci, (înv.) libovnic, rîvnaci. (~ de petreceri.)