impacientare

IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.

IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. (Livr.) A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.

IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. (Franțuzism) A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. - Pronunțat: -ci-en-.

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză

impacientá vb. (sil. -ci-en-), ind. prez. 1 sg. impacientéz, 3 sg. și pl. impacienteáză

impacientáre s. f., pl. impacientări

IMPACIENTÁ vb. v. alarma, frământa, intriga, îngrijora, neliniști, speria, tulbura.

IMPACIENTÁ vb. I. refl. A-și pierde răbdarea, a se neliniști. [Pron. -ci-en-. / cf. fr. impatienter, it. impazientare].

IMPACIENTÁRE s.f. Faptul de a se impacienta. [Pron. -ci-en-. / < impacienta].

IMPACIENTÁ vb. refl. a-și pierde răbdarea; a se alarma, a se neliniști. (< fr. impatienter)

A IMPACIENTÁ ~éz tranz. livr. (persoane) A face să se impacienteze. [Sil. -ci-en-] /<fr. impatienter

A SE IMPACIENTÁ mă ~éz intranz. livr. A deveni impacient; a-și pierde răbdarea. /<fr. impatienter

impacientà v. a pierde răbdarea.

*impacientéz v. tr. (fr. impatienter). Fac impacient, fac să peardă răbdarea. V. refl. Perd răbdarea.

impacienta vb. v. ALARMA. FRĂMÎNTA. INTRIGA. ÎNGRIJORA. NELINIȘTI. SPERIA. TULBURA.