iluzie

ILÚZIE, iluzii, s. f. 1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase. 2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; închipuire fără o bază reală, amăgire; himeră. ◊ Expr. A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile; a (se) amăgi. A-și pierde iluziile = a rămâne dezamăgit. [Var.: (înv.) iluziúne s. f.] – Din fr. illusion, lat. illusio, -onis.

ILUZIÚNE s. f. v. iluzie.

ILÚZIE, iluzii, s. f. 1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase. 2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; amăgire; himeră. ◊ Expr. A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile; a (se) amăgi. A-și pierde iluziile = a rămâne dezamăgit. [Var.: (înv.) iluziúne s. f.] – Din fr. illusion, lat. illusio, -onis.

ILUZIÚNE s. f. v. iluzie.

ILÚZIE, iluzii, s. f. 1. Înșelare provocată de perceperea denaturată a realității, de considerarea unor aparențe sau ficțiuni drept realitate. Iluzie optică. 2. Fig. Speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită, amăgire, vis amăgitor. Iluzii trecătoare nu cunoaștem. BENIUC, V. 8. Purtat pe perne elastice, avu iluzia că se numără printre cei tari și invidiați. C. PETRESCU, C. V. 75. Cînd aripi al meu suflet avea, credeam în toate Iluziile roze. MACEDONSKI, O. I 122. Frunzele... de crengi se dezlipesc Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Expr. A-și face iluzii = a nădăjdui lucruri irealizabile, a crede în închipuiri deșarte. A-și pierde iluziile = a rămîne dezamăgit, decepționat. – Variantă: (învechit) iluziúne (pronunțat -zi-u-) (ODOBESCU, S. III 417) s. f.

ILUZIÚNE s. f. v. iluzie.

ilúzie (-zi-e) s. f., art. ilúzia (-zi-a), g.-d. art. ilúziei; pl. ilúzii, art. ilúziile (-zi-i-)

ilúzie s. f. (sil. -zi-e), art. ilúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. ilúziei; pl. ilúzii, art. ilúziile (sil. -zi-i-)[1]

ILÚZIE s. 1. (MED.) iluzie optică = pseudoblepsie. 2. v. utopie. 3. închipuire, nălucă, nălucire, părere, (rar) năluceală, (fig.) miraj. (N-a fost decât o ~.) 4. v. amăgire.[1]

Iluzie ≠ decepție, deziluzie, realitate[1]

ILÚZIE s.f. 1. Aparență înșelătoare datorită perceperii denaturate a realității. 2. (Fig.) Speranță, dorință neîndeplinită; amăgire. ◊ A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile. [Gen. -iei, var. iluziune s.f. / cf. lat. illusio, fr. illusion].

ILUZIÚNE s.f. v. iluzie.

ILÚZIE s. f. 1. aparență înșelătoare datorită perceperii deformate a realității. 2. (fig.) speranță neîntemeiată; amăgire. ◊ a(-și) face iluzii = a nădăjdui lucruri de nerealizat; a-și pierde iluziile = a rămâne decepționat din cauza nerealizării unor speranțe. (< fr. illusion, lat. illusio)

ilúzie (ilúzii), s. f. – Închipuire, amăgire, himeră. – Var. iluziune. Lat. illusio (sec. XIX). – Var. iluziona, vb., din fr. illusionner; iluzionist, s. m. (scamator); iluzionism, s. m. (profesiunea iluzionistului); iluzoriu, adj. (amăgitor, himeric), din lat. illusorius.

ILÚZIE ~i f. 1) Percepere falsă, denaturată a unui obiect, determinată de unele stări psihice sau nervoase. ◊ ~ optică percepere vizuală denaturată a unor obiecte sau figuri din realitate, datorită particularităților de formare a imaginilor pe retină. 2) Aparență neadecvată, ireală. ~ de prospețime. 3) fig. Idee cu caracter seducător, înșelător; speranță neîntemeiată; amăgire; înșelare. ◊ A-și face ~i a spera lucruri irealizabile. [G.-D. iluziei; Sil. -zi-e] /<fr. illusion, lat. illusio, ~onis[1]

iluziune f. 1. aparență înșelătoare, eroarea simțurilor sau a spiritului ce face să vază lucrurile altmintrelea de cum sunt; 2. fig. cugetări himerice: a se nutri cu iluziuni.

*iluziúne f. (lat. illúsio, -ónis, d. illúdere, a înșela, a amăgi, d. ludus, glumă. V. aluziune). Aparență înșelătoare: a produce iluziunea omuluĭ onest. Cugetare himerică: a te nutri cu iluziunĭ. – Și -úzie.

ILUZIE s. 1. (MED.) iluzie optică = pseudoblepsie. 2. fantezie, himeră, închipuire, utopie, (livr.) irealitate. (Proiectul lui e o ~.) 3. închipuire, nălucire, părere, (rar) năluceală, (fig.) miraj. (N-a fost decît o ~.) 4. amăgire, (livr.) himeră, (fig.) minciună. (Asta e o simplă ~.)

A FACE O ALUZIE a arunca pastila, a-i bate (cuiva) pontul, a da un bobârnac.