ifos

ÍFOS, ifose, s. n. (Fam.) Mândrie neîntemeiată; orgoliu, înfumurare. ◊ Loc. adv. Cu ifos = emfatic, arogant, umflat. ◊ Expr. A-și da ifose = a se crede (fără temei) om important, valoros; a se îngâmfa. – Din ngr. ífos.

ÍFOS, ifose, s. n. (Fam.) Mândrie neîntemeiată; orgoliu, înfumurare. ◊ Loc. adv. Cu ifos = emfatic, arogant, umflat. ◊ Expr. A-și da ifose = a se crede (fără temei) om important, valoros; a se îngâmfa. – Din ngr. ífos.

ÍFOS, ifose, s. n. (La pl. cu aceeași valoare ca la sg.) Ținută încrezută și înfumurată, mîndrie neîntemeiată; orgoliu, înfumurare. Ia să mai isprăviți cu ifosele astea! PAS, Z. IV. 253. Răzbătea de afară un murmur nedeslușit de glasuri; cînd și cînd careva striga intărîtat. Ifosul lui Ghiță se dezumflă deplin. SADOVEANU, M. C. 202. Da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vîri în ogradă cu atîta ifos? HOGAȘ, M. N. 9. ◊ Loc. adv. Cu ifos = cu foc, cu emfază, patetic. Îmi citea cu ifos biletul meu... Și-și ducea, privindu-mă cu foc, mînile la piept și le zvîrlea spre mine. SADOVEANU, O. V 654. Cîntau la psaltichie, colea, cu ifos. CREANGĂ, A. 84. ◊ Expr. A-și da ifose = a manifesta o încredere în sine exagerată, a se crede om important și a se purta ca atare; a-și da aere. Lucrul care, totuși, nu împiedica pe măruntul meu călugăr de a-și da ifose profesionale. HOGAȘ, M. N. 118.

ífos s. n., pl. ífose

ífos s. n., pl. ífose

ÍFOS s. v. aroganță, demnitate, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, poziție, rang, semeție, treaptă, trufie, vanitate.

ÍFOSE s. pl. pretenții (pl.), (fig.) aere (pl.), fumuri (pl.). (Te rog să lași ~le!)

ífos (ífose), s. n. – 1. Rang, categorie. – 2. Pretenție, fumuri. Ngr. ὔφος (DAR; Gáldi 198). Sec. XVIII.

ÍFOS ~e f. Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; înfumurare; îngâmfare; fală; semeție; mândrie; măreție. ◊ A-și da ~e a se crede fără nici un temei superior față de alții. /<ngr. ifos

ifos n. 1. demnitate, situațiune socială: nu cred să-i poți ținea ifosul și ighemoniconul cu un venit de cinci sute galbeni AL.; 2. aer (mai adesea pretențios): ifos de diplomat [Gr. mod. YFOS].

ífos n., pl. e (ngr. ῾ýfos, stil, mod de a vorbi, de a cînta, d. vgr. ῾ýphos, țesătură). Vechĭ. Demnitate, atitudine serioasă. Azĭ. Iron. Aer pretențios: a vorbi cu ifos, un prost cu ifos de deștept, a-țĭ da ifose de savant.

ifos s. v. AROGANȚĂ. DEMNITATE. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ORGOLIU. POZIȚIE. RANG. SEMEȚIE. TREAPTĂ. TRUFIE. VANITATE.

IFOSE s. pl. pretenții (pl.), (fig.) fumuri (pl.). (Te rog să lași ~ele!)

a-și da aere / ifose expr. a se grozăvi, a se îngâmfa.