idilă

IDÍL s. n. v. idilă.

IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: (înv.) idíl s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll.

IDÍL, idile, s. n. v. idilă.

IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: idíl, -e s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll.

IDÍL s. n. v. idilă.

IDÍLĂ, idile, s. f. 1. Poezie în care se prezintă idealizată, înfrumusețată viața păstorilor, a agricultorilor etc. în mijlocul naturii, în tihnă și seninătate; bucolică. Balade și idile [titlu]. COȘBUC. Turme de oi sînt mulțime, însă încă n-am găsit Un păstor ca în idile, un cioban de pizmuit. ALEXANDRESCU, M. 261. 2. Iubire curată, tandră între un bărbat și o femeie, mai ales tineri, și privită îndeosebi sub aspectul ei trecător, juvenil. Idile înfloreau și isprăveau prin căsătorii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 58. O idilă dulce... se urzea sub ochii lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 49. ◊ Fig. Între gîze fără frică se re’ncep idilele. TOPÎRCEANU, B. 49. – Variantă: (învechit) idíl (EMINESCU, N. 103) s. n.

idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle

idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle^[1]

IDÍLĂ s. v. bucolică.^[1]

IDÍL s.n. v. idilă.

IDÍLĂ s.f. 1. Poezie care prezintă în chip idealizat viața oamenilor de la țară; bucolică. 2. Dragoste curată, naivă, tinerească. [Var. idil s.n. / < fr. idylle, lat. idyllium, cf. gr. eidyllion – mic tablou].

IDÍLĂ s. f. 1. specie a liricii peisagiste și erotice care prezintă în chip idealizat viața oamenilor de la țară; bucolică. 2. dragoste curată, naivă, tinerească. (< fr. idylle, lat. idyllium, gr. eidyllion, mic tablou)

IDÍLĂ ~e f. 1) Specie poetică de dimensiuni reduse cu subiect pastoral și amoros (care a avut o largă circulație în sec. XVIII-XIX). 2) Poezie din această specie în care se idealizează viața fără griji în sânul naturii. 3) fig. Mică aventură amoroasă și naivă (a unor tineri de sex opus). /<fr. idylle^[1]

idilă f. mică poemă despre un subiect câmpenesc.

*idílă f., pl. e (fr. idylle, d. vgr. eidýllion, dim. d. eidos, aspect, figură. V. idol). Mică poemă pastorală, în general amoroasă: idilele luĭ Teocrit. Fig. Amor delicat și naiv: atingătoarea idilă a luĭ Paul și a Virginiiĭ. V. eclogă.

IDILĂ s. (LIT.) bucolică, eglogă. (O ~ de Vergiliu.)