hârâială

HÂRÂIÁLĂ, hărâieli, s. f. Zgomot răgușit produs de o respirație grea; hârcâială, hârcâit, hârâitură; tuse (din piept). [Pr.: -râ-ia-] – Hârâi + suf. -eală.

HÂRÂIÁLĂ, hârâieli, s. f. Zgomot răgușit și hârâitor, produs de o respirație grea; hârcâială, hârcâit, hârâitură; tuse (din piept). [Pr.: -râ-ia-] – Hârâi + suf. -eală.

HÎRÎIÁLĂ, hîrîieli, s. f. Zgomot care însoțește respirația unui om bolnav de piept; tuse (din piept), hîrîit. Acest glas... era slab, năbușit, tăiat de tuse, bolborosit într-o hîrîială care-l îngheța pînă la măduva oaselor. DELAVRANCEA, S. 188.

hârâiálă s. f., g.-d. art. hârâiélii; pl. hârâiéli

hârâiálă s. f., g.-d. art. hârâiélii; pl. hârâiéli

HÂRÂIÁLĂ s. hârcâială, hârcâit, horcăială.

hîrîĭálă f., pl. elĭ. Acțiunea saŭ rezultatu hîrîiriĭ. Fig. Fam. Ceartă, cĭorovoĭală.

HÎRÎIALĂ s. hîrcîială, hîrcîit, horcăială.