hârtop

HÂRTÓP, hârtoape, s. n. 1. Adâncitură, groapă pe un drum. 2. Scobitură lungă și adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. [Pl. și: hârtopuri. – Var.: (pop.) vârtóp s. n.] – Din sl. vrŭtŭpŭ.

VÂRTÓP s. n. v. hârtop.

HÂRTÓP, hârtoape, s. n. 1. Adâncitură, groapă pe un drum. 2. Scobitură lungă și adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. [Pl. și: hârtopuri – Var.: (pop.) vârtóp s. n.] – Din sl. vrŭtŭpŭ.

VÂRTÓP, vârtoape (vârtopuri), s. n. (Pop.) V. hârtop.

HÎRTÓP, hîrtoape, s. n. 1. Adîncitură, groapă în drum. Roți de car, care nu se sfarmă în cele mai blestemate hîrtoape. CAMILAR, N. II 5. Nu mai vedea de e piatră sau hîrtop pe unde călca. BUJOR, S. 25. Luă calul de căpăstru și se lăsă la vale, prin hîrtoapele străzii. DUNĂREANU, CH. 7. 2. Scobitură adîncă, prelungită, de forma unei rîpe prăpăstioase, produsă de apă. Grindul cu semănăturile e al meu... Și-i drept să fac cu dînsul ce gîndesc. Să-l ar, să-l semăn, să-i umplu hîrtoapele. DAVIDOGLU, O. 70. Altă movilă este spre S, în marginea unei păduri și pe muchea unui hîrtop. ODOBESCU, S. II 174. – Pl. și: hîrtopuri (SADOVEANU, O. II 106). – Variantă: (popular) vîrtóp (TEODORESCU, P. P. 516) s. n.

VÎRTÓP s. n. v. hîrtop.

hârtóp s. n., pl. hârtoápe

hârtóp s. n., pl. hârtoápe

HÂRTOÁPE s. pl. hopuri (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomârdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)

hîrtóp (hârtoápe), s. n. – 1. Peșteră. – 2. Rîpă, groapă. – 3. Adîncitură; groapă pe un drum. – Var. hîrtoapă, vîrtop, vîrtoapă, hotrop, hotroapă. Mr. vîrtoapi. Sl. vrŭtŭpŭ (Cihac, II, 450; DAR), cf. bg. vărtop, sb., cr., slov., ceh. vertep.

HÂRTÓP ~oápe n. 1) Adâncitură mare în pământ. 2) Loc înfundat între dealuri cu pante abrupte. /<sl. vrutupu

hârtóp, hârtoápe, s.n. (reg.) 1. vizuină, bârlog, grotă. 2. râpă, ponor, crăpătură. 3. groapă adâncă cu apă, afundătură; mlaștină. 4. (la pl.) gropi cu noroi și apă pe un drum de țară, în care se înfundă roata căruței. 5. poiană pe o coastă de deal.

vârtóp, vârtoápe, s.n. (reg.) groapă pe un drum. 2. râpă prăpăstioasă; văgăună.

vârtop n. 1. văgăună de munte: umpleau crângurile și toate vârtoapele POP.; 2. loc înfundat cu gropi cari împiedică scurgerea apelor. [Mold. hârtoapă, vechiu-rom. vârtop, peșteră («vârtop de tâlhari», Coresi) = slav. VRŬTŬPŬ, cavernă].

hîrtóp și (vechĭ) vîrtóp n., pl. oape (vsl. vrŭtŭpŭ și -opŭ, peșteră, grădină; bg. vurtop, anafor; rus. vertep, peșteră). Vechĭ. Ascunzătoare: vîrtop de tîlharĭ (Cor.). Azĭ. Văgăună, adîncătură (chear așa de mare în cît să adăpostească un sat): un cîmp, un drum plin de hîrtoape. – Hîrtoapă, vechĭ vîrtoapă, f., pl. e și opĭ. În nord și hotrop orĭ -oapă, pl. oape: O rămas pîntre hotroape cu oile cele ștĭoape. O rămas pe cele groape cu oile cele ștĭoape (Șez. 1922, 149 și 1927, 102). De aci și numele de familie Șotropa. În Serbia vîrtop (după bg.), anafor. V. groapă.

vîrtóp, V. hîrtop.

HÎRTOAPE s. pl. hopuri (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomîrdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)

vârtóp, vârtoape, s.n. – (reg.) Adâncitură, groapă adâncă de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. ♦ (top.) Vârtop, lac glaciar în Munții Maramureșului, sub vf. Mihailec, la 1.750 m. – Var. a lui hârtop (< sl. vrǔtǔpǔ) (Scriban, DEX, MDA).

vârtóp, -oape, s.n. – Adâncitură, gropă adâncă de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. Vârtop, lac glaciar în M-ții Maramureșului, sub vf. Mihailec, la 1750 m. – Din sl. vrǔtǔpǔ.