hulubă

HULÚB, hulubi, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. (Otnit.; reg.) Porumbel. ◊ Hulub de stepă = pasăre din ordinul columbiformelor, de mărimea unui porumbel, de culoare galbenă-brună, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 2. Adj. (Despre animale) Cu părul sau cu penele cenușii, asemănătoare cu ale porumbelului sălbatic. – Din ucr. holub.

HULÚBĂ, hulube, s. f. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., între care se înhamă calul. [Var.: ulúbă s. f.] – Din ucr. holoblja.

ULÚBĂ s. f. v. hulubă.

HULÚB, hulubi, s. m., adj. m. 1. S. m. (Ornit.; reg.) Porumbel. ◊ Hulub de stepă = pasăre din ordinul columbiformelor, de mărimea unui porumbel, de culoare galbenă-brună, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 2. Adj. (Despre animale) Cu părul sau cu penele cenușii, asemănătoare cu ale porumbelului sălbatic. – Din ucr. holub.

HULÚBĂ, hulube, s. f. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., între care se înhamă calul. [Var.: ulúbă s. f.] – Din ucr. holoblja.

ULÚBĂ s. f. v. hulubă.

HULÚB, hulubi, s. m. (Mold.) Porumbel. Poarta, frumos săpată și înflorită, se deschise și din streșina porții își luă zborul un stol de hulubi. SADOVEANU, O. IV 387. Un pensionar care-și petrecea ceasurile goale în căsuța de peste drum, ingrijindu-și de sănătate și de hulubii jucăuși. id. P. S. 189. La zgomotul ușii, un huruit de hulubi răspunde din podul casei. ANGHEL-IOSIF, C. L. 115.

HULÚBĂ, hulube, s. f. 1. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc. între care se înhamă calul. Am făcut un foc între hulubele căruței. CAMILAR, N. II 243. 2. (Fig., rar) Fiecare dintre cele două brațe ale ochelarilor. [Purta] ochelari mici, de țîrcovnic, cu hulubele înnădite-n sîrmă, sfori și bucăți de tablă galvanizată. GALAN, B. I 30.

hulúb¹ (reg.) adj. m., pl. hulúbi; f. hulúbă, pl. hulúbe

hulúb² (reg.) s. m., pl. hulúbi

hulúbă s. f., g.-d. art. hulúbei; pl. hulúbe

hulúb adj. m., pl. hulúbi; f. sg. hulúbă, pl. hulúbe

hulúb s. m., pl. hulúbi

hulúbă s. f., g.-d. art. hulúbei; pl. hulúbe

HULÚB s. v. porumbel.

hulúb (hulúbi), s. m. – Porumbel. – Var. golumb, gulup. Mr. gulup. Rut. holub, var. din sl. goląbi (Miklosich, Lexicon, 135; Cihac, II, 144; Byhan 311; DAR), cf. bg. golăb. – Der. hulubiță, s. f. (porumbiță), cf. sl. goląbica; hulăbărie, s. f. (porumbar, adăpost pentru hulubi). – Cf. gulup.

hulúbă (hulúbe), s. f. – Prăjină prinsă de crucea căruței. – Var. hlobă, ulubă, h(o)loabă. Rut. och(o)loblja, pol. hołoble (Cihac, II, 139; Tiktin; DAR), din germ. kloben. – Der. hlobăna, vb. refl. (a se legăna).

ulúbă (-be), s. f. – 1. Fiecare din cele două prăjini de la car, trăsură etc. între care se înhamă calul. – 2. (Arg.) Picior. – Var. hulubă, hlubă, hlo(a)bă. Rut. oh(o)loblja, pol. holoble (Cihac, II, 139).

HULÚB¹ ~ă (~i, ~e) pop. (despre animale) Care are părul sau penele cenușii, asemănătoare cu culoarea porumbelului sălbatic. /<ucr. holub

HULÚB² ~i m. pop. Pasăre (sălbatică sau domestică) de talie mică, cu cioc scurt, având penaj divers colorat; porumbel. /<ucr. holub

HULÚBĂ ~e f. Fiecare dintre cele două bare prinse de crucea unei trăsuri între care se înhamă calul. [G.-D. hulubei] /<ucr. holoblja

hulub m. Mold. porumb (pasăre). [Rut. HOLUB]. ║ a. se zice de boul care e suriu deschis ca gușa porumbului (mai ales în partea de dinapoi).

hulubă f. lemn la căruță de care se înhamă calul. [Mold. hloabă = pol. HOLOBLE].

hlóbă și (maĭ des) hlúbă și (vest) hulúbă f., pl. e (rut. holóbli, rus. oglóbli, hlube, bg. zglob, încheĭetură. Bern. 1, 305). Pl. Cele doŭă prăjinĭ ale trăsureĭ cu un cal (ca oiștea la cea cu doĭ caĭ). – Și hloabe, brațele scrîncĭovuluĭ.

hulúb m. (rut. hólub, rus. gólubĭ, d. vsl. golombĭ, rudă cu lat. columbus. V. porumb și hurlup). Nord. Porumb (pasăre). Fc. Hurlup. – În Nț. hurlub, în Ban. Gorj golumb și golîmb (vsl.), ca porumb față de porîmb: golîmbiĭ zburară (Șez. 36, 8).

hulúbă, V. hlubă.

1) porúmb m. (lat. pălŭmbus, porumb sălbatic, care e o formă oscică îld. cŏlŭmbus, porumb; it. palombo, sp. palomo, pg. pombo. V. hulub). Mold. sud. O pasăre domestică cu zbor foarte ușor și care trăĭește și în stare sălbatică. (Există o mulțime de felurĭ de porumbĭ: guțanĭ, califarĭ, misirliĭ, motațĭ, învîrtitorĭ și alțiĭ. Eĭ trăĭesc păreche, ca și turturelele, și-s considerațĭ ca simbolu fidelitățiĭ conjugale. În armată îs întrebuințațĭ la dus informațiunĭ la marĭ depărtărĭ. În Munt. se numește porumbĭel, în Mold. nord hulub, în Olt. golumb, în Ban. golîmb). Munt. (pin abuz la forma coceanuluĭ, ca și bg. gŭlybĭ). Popușoĭ, o plantă (V. popușoĭ). – Și porîmb pe alocurea. V. guguștĭuc.

hulub s. v. PORUMBEL.

hulubiță s. v. PORUMBIȚĂ.

hulúbă, hulube, s.f. – (reg.) Fiecare din cele două rude la care trage calul singur la căruță (ALRRM, 1971: 368; Dragomirești). – Din ucr. holoblja (Cihac, Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).

hulúbă, -e, s.f. – Fiecare din cele două rude la care trage calul singur la căruță (ALR, 1971. h. 368; Dragomirești). – Din ucr. holoblja (DEX).