himen

HÍMEN, himene, s. n. Membrană care închide, parțial, vaginul la virgine. [Acc. și: himén] – Din fr., lat. hymen.

HIMÉN, himene, s. n. Membrană care acoperă, la fetele virgine, orificiul extern al vaginului. [Acc. și: hímen] – Din fr., lat. hymen.

!hímen s. n., pl. hímene

himén/hímen s. n., pl. himéne/hímene

HIMÉN s.n. 1. (Anat.) Membrană, care acoperă orificiul extern al vaginului. 2. Himeniu. 3. (Fig.) Căsătorie. [Pl. -nuri, -ne, var. imen s.n. / < fr. hymen, lat., gr. hymen – membrană].

HIMÉN¹ / HÍMEN s. n. 1. membrană care acoperă orificiul extern al vaginului. 2. himeniu. (< fr. hymen)

HIMEN²(O)- elem. „membrană”, „himeniu”. (< fr. hymén/o/-, cf. lat., gr. hymen)

HIMÉN ~e n. (la virgine) Membrana care acoperă capătul extern al vaginului. [Acc. și hímen] /<fr. hymen, lat. hymen, ~intis

himen n. (poetic) căsătorie.

*hímen, V. imen.

*ímen n., pl. e (vgr. ῾Ymén, zeu căsătoriiĭ; lat. Hýmen, Hýmenis). Poet. Căsătorie. – Și himen. Fals -én (după fr.).

HIMÉN (< fr. {i}; {s} gr. hymen „membrană”) s. n. 1. Membrană care închide, parțial, vaginul la virgine. 2. (BOT.) Stratul superficial fertil al corpului de fructificație la ciupercile superioare, alcătuit din asce sau bazidii, în care se formează ascospori, respectiv bazidiospori.

HIMEN-, v. HIMENO-. □ ~andru (v. -andru), adj., (despre flori) cu stamine membranoase sau coriacee.