halogenare

HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

HALOGENÁRE s. f. Operația de introducere a halogenilor într-o moleculă organică.

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenắrii; pl. halogenắri

halogená vb., ind. prez. 1 sg. halogenéz, 3 sg. și pl. halogeneáză

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenării; pl. halogenări

HALOGENÁ vb. I. tr. A produce acțiunea de halogenare. [< fr. halogéner].

HALOGENÁRE s.f. Reacție chimică de introducere a halogenilor într-o moleculă organică; halogenație. [< halogena].

HALOGENÁ vb. tr. a supune o substanță reacției de halogenare. (< fr. halogéner)

HALOGENÁRE s. f. reacție chimică de introducere a halogenilor într-o moleculă organică. (< halogena)

A HALOGENÁ ~éz tranz. (compuși organici) A trata cu halogen. /<fr. halogéner

HALOGENÁRE (< după fr.) s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de halogen în molecula unui compus organic. Se folosește (în special fluorurarea și clorurarea) la obținerea unor solvenți, freoni, polimeri, coloranți etc.