gureș

GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre persoane) Care vorbește mult, bun de gură, guraliv; (despre păsări) care ciripește mult. Răspundea cîte o femeie mai gureșă. CAMILAR, N. I 333. [Seara, lucrătoarele] erau mai obosite și mai puțin gureșe decît în zorii zilei. PAS, Z. I 141. Vă mulțumesc amurguri ce răsunați pe ape, Cu gureșele păsări și zumzete de stup. LESNEA, I. 150. Sînt copii... Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii Ploi vestesc. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Zburdalnic de pe coaste Gureșe pîraie cad. COȘBUC, P. I 261.

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. sg. gúreșă, art. gúreșa, pl. gúreșe

GÚREȘ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

GÚREȘ ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care vorbește mult; guraliv; vorbăreț; limbut. 2) (despre păsări) Care ciripește întruna. /gură + suf. ~eș

gureș a. guraliv: ciocârlan gureș.

gúreș, -ă (d. gură). Guraliv. Care face multă gură, care se ceartă mult.

gureș s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.