fărădelege

fărădelege [At: COD. VOR. 170/9 / V: fărdelege (S și: înv făr' delege), (îvr) fărăleage / S și: (înv) fără-de-lege, fără de lege / Pl: ~egi / E: fără + de4 + lege după vsl бeзaкoниж] 1-2 smf, a (Bis; înv) Necredincios. 3-4 smf, a (Bis; înv) Păcătos. 5-6 smf, a (Bis; înv) Criminal2 (1). 7 av În mod nelegiuit. 8 sf (Înv) Sacrilegiu. 9 sf (Îvp) Nelegiuire.

fărdelege sf vz fărădelege

FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije).

FĂRDELÉGE s. f. v. fărădelege.

FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije).

FĂRDELÉGE s. f. v. fărădelege.

FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. Faptă rea, nelegiuire, mișelie, ticăloșie. Oricît s-ar zvîrcoli burghezia, oricîte crime și fărădelegi ar înfăptui, ea nu poate opri in loc mersul dezvoltării societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 95. Ucigașul lui Andrei, în loc de răsplata ce aștepta de la Mihai, fu osîndit a i se tăia capul pentru fărădelegea ce făcuse. BĂLCESCU, O. II 260. – Variantă: fărdelége (ALECSANDRI, P. A. 172) s. f.

FĂRDELÉGE s. f. v. fărădelege.

fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi

fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi

FĂRĂDELÉGE adj. v. mișelesc, rușinos, scelerat.

FĂRĂDELÉGE adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

FĂRĂDELÉGE s. v. ticăloșie.

Fărădelege ≠ lege

FĂRĂDELÉGE ~i f. Faptă care contrazice legile juridice sau morale; nelegiuire. [G.-D. fărădelegii] /fără + de + lege

fărădelege f. faptă nelegiuită, crimă. [Modelat după slav. BEZAKONIĬE (v. bazaconie)]. ║ a. criminal: era om fărădelege CR.

fără-de-lege f., pl. fără-de-legĭ. Crimă.

fărădelege adj. v. MIȘELESC. RUȘINOS. SCELERAT.

fărădelege adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.

FĂRĂDELEGE s. abjecție, infamie, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)

INVITAT CULPAM QUI DELICTUM PRAETERIT (lat.) cine trece cu vederea o greșeală îndeamnă la o fărădelege – Publilius Syrus, „Sententiae”, 269.