furnicare

FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.

FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.

FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica.

FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.

FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.

FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica.

FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna. V. forfoti. În jur furnicau voinicii cu ochii aprinși, și alăutele tot mai răsunau, și voinicii tot chiuiau și jucau prin lumina înnegurată de fum. SADOVEANU, O. I 173. Se văzu întru mulțimea aia de oameni furnicînd în sus și în jos. ISPIRESCU, L. 148. ◊ Fig. Un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. VLAHUȚĂ, P. 21. ♦ (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A fi plin de..., a fi ticsit de..., a conține în mare cantitate. Interiorul sertarelor furnică de asemenea fine amulete. ARGHEZI, P. T. 57. 2. Tranz. impers. (Cu acuzativul persoanei) A avea senzația că îți umblă pe corp o mulțime de furnici, a simți mîncărime, înțepături pe piele. Mă furnică pe spate. ◊ (Mai rar cu subiectul specificat) Un tremur rece a furnicat-o ca o săgeată de gheață pe tot lungul spinării. POPA, V. 281. Un zumzet ușor îi lovi auzul și în aceeași vreme un fior îl furnică în tot trupul. GÎRLEANU, L. 31.

FURNICÁR2, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pămînt care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. Erau șoarecii... ca urșii de mari și mulți ca furnicile în furnicar. RETEGANUL, P. V 38. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. Umblați ca furnicarul răscolit. BENIUC, v. 91. Ca un furnicar izvorau din vagoane soldații și dădeau năvală la fîntîni. SADOVEANU, O. VI 263. 2. Fig. Mulțime mare (de oameni) care mișună. Tabăra întinsă, plină de murmur greu și de furnicar pestriț se liniștea încet-încet în soarele fierbinte. SADOVEANU, O. VII 16. Moșneagul și-a umplut traista și se întoarce din nou în furnicarul cel mare de lume. C. PETRESCU, S. 46. Privesc orașul – furnicar – Cu oameni mulți și muri bizari. EMINESCU, O. IV 194.

FURNICÁRE s. f. Acțiunea de a furnica. Zăriră tîrgul Iașilor și furnicarea oștenilor lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131.

furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă

furnicáre s. f., g.-d. art. furnicắrii; pl. furnicắri

furnicá vb., ind. prez. 3 sg. furnícă

furnicár (mușuroi) s. n., pl. furnicáre

furnicáre s. f., g.-d. art. furnicării; pl. furnicări

FURNICÁ vb. 1. v. forfoti. 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICÁR s. 1. mușuroi. (Un furnicar de furnici.) 2. v. prigorie.

FURNICÁRE s. v. forfotă.

A FURNICÁ pers. 3. furnícă 1. intranz. (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a foi; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a foșni; a roi. ◊ ~ de lume a fi ticsit de lume. 2. tranz. (persoane) A irita printr-o senzație neplăcută de mâncărime sau înțepare a pielii. /<lat. formicare

FURNICÁR1 ~e n. 1) Movilă mică de pământ în care trăiește o colonie de furnici; mușuroi. 2) Totalitate a furnicilor dintr-o astfel de movilă. 3) fig. Mulțime de oameni sau de animale care mișună. /<lat. formicarius

furnicà v. 1. a se mișca în mare număr ca furnicile; 2. fig. a avea cu prisosință: această pagină furnică de erori; 3. a simți furnicături. [Lat. *FORMICARE].

furnicar m. numele bucovinean al prigorii. ║ n. 1. locuința furnicilor; 2. totalitatea furnicilor câre formează aceeaș societate: 3. fig. sumedenie de oameni, droaie de animale cari se agită: un furnicar de moarte ce aprig se ’ncleștase AL.

furníc, a -á v. intr. (lat. formico, -áre; it. formicare, vfr. formier, nfr. fourmiller, sp. hormigar, pg. fornigar). Foĭesc, mișun: Jidaniĭ furnică pe la bariere, furnică tîrgu de Jidanĭ. Fig. Abund: această carte furnică de greșelĭ, greșelile furmică pin această carte. Am mîncărime pe supt pele (ca la simptomele frugurilor, la electrizare, la frică ș. a.): îmĭ furnică picĭoarele. A te furnica (saŭ înfurnica) v. refl. impers. Simt furnicăturĭ: mă furnică pin picĭoare, pe supt pele.

furnicár m. Un mamifer edentat din regiunile tropicale americane care se nutrește cu furnicĭ, pe care le prinde cu limba luĭ cleĭoasă. Ajunge pînă la o lungime de doĭ metri cu coadă cu tot. Un fel de păsărele roșiĭ din aceleașĭ regiunĭ. S. n., pl. e. Locuință de furnicĭ, moșoroĭ. Totalitatea furnicilor din locuința lor. Fig. Loc unde trăĭesc mulțĭ oamenĭ: Parĭsu e un furnicar. Oameniĭ unuĭ loc foarte populat.

FURNICA vb. 1. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a mișui, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.), a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.) 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICAR s. 1. mușuroi. (Un ~ de furnici.) 1. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, prigorie, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop.

FURNICARE s. agitație, animație, colcăială, foiala, foire, forfotă, forfoteală, frămîntare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe bulevarde era o ~ de nedescris.)

FURNICA, vf. în E M-ților Bucegi care domină Valea Prahovei la Sinaia; 2.103 m. Constituit din conglomerate.