frauda

FRAUDÁ, fraudez, vb. I. Tranz. A săvârși o fraudă; a defrauda. [Pr.: fra-u-] – Din fr. frauder, lat. fraudare.

FRÁUDĂ, fraude, s. f. (Jur.) Săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană); hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.

FRAUDÁ, fraudez, vb. I. Tranz. A săvârși o fraudă; a defrauda. [Pr.: fra-u-] – Din fr. frauder, lat. fraudare.

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.

FRAUDÁ, fraudez, vb. I. Tranz. A defrauda. – Pronunțat: fra-u-.

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvîrșit de cineva pentru a realiza un profit material în detrimentul altuia. Am voit... să surprindem fraudele. ALECSANDRI, T. 1705. – Pronunțat: fra-u-.

fraudá (a ~) (fra-u-) vb., ind. prez. 3 fraudeáză

fráudă (fra-u-) s. f., g.-d. art. fráudei; pl. fráude

fraudá vb. (sil. fra-u-), ind. prez. 1 sg. fraudéz, 3 sg. și pl. fraudeáză

fráudă s. f. (sil. fra-u-), g.-d. art. fráudei; pl. fráude

FRAUDÁ vb. v. defrauda, delapida, sustrage.

FRÁUDĂ s. (JUR.) delapidare, escrocherie, hoție, (livr.) malversație, (fig.) mâncătorie. (A comite o ~.)

FRAUDÁ vb. I. tr. A înșela, a fura pe cineva; a defrauda. [Pron. fra-u-. / < fr. frauder, it. fraudare].

FRÁUDĂ s.f. Înșelătorie, hoție, act de rea-credință făcut cu scopul de a realiza profituri personale. ♦ Sumă sustrasă prin înșelătorie, prin defraudare. [< fr., it. fraude, cf. lat. fraus].

FRAUDÁ vb. tr. a comite o fraudă; a defrauda. (< fr. frauder, lat. fraudare)

FRÁUDĂ s. f. act de rea-credință cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hoție. ◊ sumă sustrasă. (< fr. fraude, lat. fraus, -dis)

A FRAUDÁ ~éz tranz. (despre bunuri materiale) A păgubi prin fraudă. [Sil. fra-u-] /<fr. frauder, lat. fraudare

FRÁUDĂ ~e f. 1) Sustragere de bunuri materiale pentru a obține un profit, păgubind pe altul. 2) Sumă de bani sustrasă prin înșelarea încrederii. [G.-D. fraudei; Sil. fra-u-] /<fr. fraude, lat. fraus, ~dis

fraudă f. 1. înșelăciune, faptă de rea credință; 2. sustragere de mărfuri sau de proviziuni dela taxele vamale.

*fráudă f., pl. e (lat. fraus, fraudis). Înșelăcĭune (falsificînd un bilet, substrăgînd o marfă fără să plăteștĭ vamă, contrabandă ș. a.) Pin fraudă, pin înșelăcĭune, înșelînd.

*fraudéz v. tr. (lat. fraudare). Rar. Înșel, frustrez: a frauda vama. V. intr. Comit fraude: a frauda la un examin.

frauda vb. v. DEFRAUDA. DELAPIDA. SUSTRAGE.

FRAUDĂ s. (JUR.) delapidare, escrocherie, hoție, (livr.) malversație, (fig.) mîncătorie. (A comite o ~.)

FRÁUDĂ (< fr.) s. f. (Dr.) Săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană); hoție. ◊ Frauda creditorilor = săvârșirea, de către debitor, a unor acte păgubitoare pentru creditor (ex. înstrăinarea unor bunuri ale debitorului, având cunoștință de faptul că prin aceasta devine insolvabil). ◊ F. de lege = încheierea unui act juridic cu scopul de a încălca o dispozițiune legală imperativă sau prohibitivă.