ferment

ferment sm [At: MAIORESCU, CR. III, 58 / Pl: ~nți / E: fr ferment, lat fermentum] 1 (Blg) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice Și: enzimă. 2 (Fig) Principiu care generează mișcări sufletești, sociale etc.

FERMÉNT, fermenți, s. m. (Biol.) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice; enzimă. – Din fr. ferment, lat. fermentum.

FERMÉNT, fermenți, s. m. (Biol.) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice; enzimă. – Din fr. ferment, lat. fermentum.

FERMÉNT, fermenți, s. m. Substanță organică produsă de celule vii sau de microorganisme care provoacă fermentațiile. Fermentul berii. ▭ O vorbă, o căutătură, un gest al nostru intră, ca un ferment, ca o sămînță nouă în cîmpul de observație al copilului. VLAHUȚĂ, O. A. 439. ◊ Fig. Vorbele tale intră și se așază în sufletul ei, ca un ferment de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. III 64.

fermént s. m., pl. ferménți

fermént s. m., pl. ferménți

FERMÉNT s. 1. v. enzimă. 2. v. maia. 3. ferment selecționat = drojdie selecționată.

FERMÉNT s.m. 1. Enzimă. 2. (Fig.) Ceea ce face să nască sau să întrețină pasiunile, dușmăniile; sămânță. // (Și în forma fermento-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) fermentație”, „ferment”. [< fr. ferment, cf. lat. fermentum].

FERMÉNT1 s. m. 1. enzimă. 2. (fig.) ceea ce face să nască sau să întrețină pasiunile, dușmăniile; sămânță. (< fr. ferment, lat. fermentum)

FERMENT2(O)- elem. „ferment, fermentație”. (< fr. ferment/o/-, cf. lat. fermentum, drojdie)

FERMÉNT ~ți m. 1) Substanță proteică care catalizează reacțiile biochimice din organismele animale și vegetale și facilitează procesele metabolice; enzimă; distază. 2) Microorganism care contribuie la transformarea substanțelor organice dintr-o formă în alta. /<fr. ferment, lat. fermentum

ferment n. 1. substanță organică care, pusă în atingere cu o alta, o descompune; 2. fig. ceeace face să nască, ceeace întreține pasiunile: ferment de discordie.

*fermént m. și n., pl. e și urĭ (lat. fermentum din fervimentum, d. fervére, a ferbe). Chim. Substanță organică saŭ anorganică care produce fermentațiunea. Fig. Ceĭa ce produce orĭ întreține urile: ferment de discordie. V. aluat, țaĭcă.

FERMENT s. 1. (BIOL.) diastază, enzimă. 2. maia, (reg.) sad. (~ pentru închegat laptele.)

FERMÉNT (< fr., lat.) s. m. Enzimă. ◊ (AGR.) Fermenți selecționați = drojdii selecționate.