erbicida

erbicid, ~ă sn, a [At: LTR / V: ier~ / Pl: ~e / E: fr herbicide] 1-2 (Substanță) care se folosește la distrugerea ierburilor dăunătoare agriculturii și a buruienilor de pe terenuri, drumuri etc.

erbicida vt [At: DEX / Pzi: ~dez / E: erbicid / A trata un teren (agricol) cu erbicide.

ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică care distruge buruienile dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță care distruge ierburile dăunătoare agriculturii.

erbicíd s. n., pl. erbicíde

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicidá vb., ind. prez. 1 sg. erbicidéz, 3 sg. și pl. erbicideáză

ERBICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge ierburile dăunătoare pentru agricultură. [Var. ierbicid, -ă adj., s.n. / < fr. herbicide, cf. lat. herba – iarbă, caedere – a ucide].

ERBICÍD, -Ă adj., s. n. (substanță) care distruge buruienile din culturi. (< fr. herbicide)

ERBICIDÁ vb. tr. a aplica erbicide pe un teren. (< erbicid)

ERBICÍD ~e n. Substanță care distruge ierburile dăunătoare plantelor de cultură. /<fr. herbicide

A ERBICIDÁ ~éz tranz. (un teren agricol) A trata cu erbicide. /Din erbicid

erbicidá vb. I A aplica erbicide pe un teren ◊ „O mașină de erbicidat, două combinatoare și două semănători stăteau pe terenurile din Manasia, din cauză că pe câmp nu sosise cisterna cu apă. Deci nu se poate erbicida, nici combinatoarele nu pot intra în lucru și nici semănătorile.” R.l. 17 IV 76 p. 5 (din erbicid + -a; DEX-S)

ERBICÍDE (fr. {i}; {s} lat. herba „iarbă”, „plantă” + -cid „care ucide”) s. n. pl. Substanțe chimice cu acțiune toxică selectivă (limitată la unele specii vegetale) sau generală (pentru orice specie), folosite pentru distrugerea buruienilor din culturile agricole, de pe diferite terenuri (drumuri, căi ferate) etc.

ERBI- „iarbă, buruiană”. ◊ L. herba „iarbă” > fr. herbi-, germ. id., engl. id. > rom. erbi-. □ ~cid (v. -cid), adj., s. n., (substanță) care distruge ierburile dăunătoare agriculturii; ~color (v. -color), adj., de culoarea verde a ierbii; ~fer (v. -fer), adj., acoperit cu ierburi; ~vor (v. -vor), adj., s. n. pl., 1. adj., Care se hrănește cu ierburi. 2. s. n. pl., Grup de mamifere care se hrănesc cu vegetale, avînd o dentiție specială.