epigrafie

epigrafie sf [At: LM / S și: (înv) ~aph~ / Pl: ~ii / E: fr épigraphie] Știință care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor vechi Si: (rar) epigrafică (5).

EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie.

EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie.

EPIGRAFÍE s. f. (Ist.) Știință care se ocupă cu studiul inscripțiilor.

epigrafíe (-pi-gra-) s. f., art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei

epigrafíe s. f. (sil. -gra-), art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei

EPIGRAFÍE s.f. Știință care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor. [Gen. -iei. / < fr. épigraphie].

EPIGRAFÍE s. f. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor. (< fr. épigraphie)

EPIGRAFÍE ~i f. Știință care se ocupă cu studiul inscripțiilor vechi. [G.-D. epigrafiei; Sil. -pi-graf] /<fr. épigraphie

epigrafie f. știința inscripțiunilor.

*epigrafíe f. (d. vgr. epigraphé, inscripțiune, derivat d. grápho, scriŭ). Știința citiriĭ inscripțiunilor vechĭ.

EPIGRAFÍE s. f. (< fr. épigraphie < gr. epi „pe”, „deasupra” + graphein „a scrie”): știință (disciplină auxiliară a istoriei) care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, pe metal, pe lemn etc.