duruitoare

durăitoáre sf [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ~rui~ / Pl: ~tóri / E: durăi + -toare] (Reg) 1 Loc unde cade cu zgomot apa unui râu Si: cascadă (1), cataractă (2-3), durăitură. 2 Jucărie de copii Cf hârâitoare. 3 Obiect care produce un zgomot puternic, cu care se sperie păsările Si: clămpănitoare (1), sbârnăitoare, scârțâitoare. 4 (Gmț) Vioară de calitate proastă.

duruitoáre sf vz durăitoare

DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

duruitoáre s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

DURUITOÁRE s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă.

duruitoare f. fam. scripcă proastă.

duruitoare s. v. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ.

DURUITOAREA, cascadă în două trepte pe versantul de NV a masivului Ceahlău, la 1.200 m alt.; înălțimea primei trepte 20 m, iar totală 30 m. Obiectiv turistic în apropiere de stațiunea Durău.