dumnealui

domilor sale ppl vz dumneasa

domnia lúi ppl vz dumnealui

domnii lúi ppl vz dumnealui modificată

dumiealúi ppl vz dumnealui corectată

dumielúi ppr vz dumnealui

dumiilúi ppl vz dumnealui^[1] modificată

dumilúi ppl vz dumnealui

dumnealór ppl vz dumnealui

dumnealúi, dumneaéi ppl [At: CORESI, EV. 1 / V: domnia-lúi, (înv) domnii lúi, ~mialúi, ~miealúi, ~mielúi, ~miilúi, ~milúi, ~elúi, ~nialúi, ~nielúi, ~nilúi, ~mialúi, ~mielúi, ~mulúi / Pl: ~lór / E: Domnia + lui (ei, lor)] 1 (Înv; pus înaintea numelor proprii, a numelor ce indică titluri, ranguri boierești) Arată respectul vorbitorului. 2 (Îvr; înaintea unui nume de rudenie) Indică reverența. 3 (Înv) Pronume de politețe pentru persoana a treia. 4 (Fam; înv; când vorbește soția ) Soț. 5 (Fam; înv; când vorbește soțul) Soție.

dumnelór ppl vz dumnealui

dumnelúi ppl vz dumnealui

dumnialúi ppl vz dumnealui

dumnialúi ppl vz dumnealui

dumnielúi ppl vz dumnealui

dumníilor lór ppl vz dumnealui^[1] modificată

dumnilúi ppl vz dumnealui

dumulúi ppr vz dumnealui

DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. m. și f. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. ♦ (Fam.) Soț, soție. [Var.: (reg.) domnialúi pron. pers. m., dumneéi pron. pers. f.] – Domnia + lui (ei, lor).

DUMNEÉI pron. pers. f. v. dumnealui.

DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. ♦ (Fam.) Soț, soție. [Var.: (reg.) domnialúi pron. pers. m., dumneéi pron. pers. f.] – Domnia + lui (ei, lor).

DUMNEÉI pron. pers. f. v. dumnealui.

DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. Pronume de politețe pentru pers. 3 sg., fără forme cazuale de genitiv-dativ. V. domnia-lui. Lui D. Costică nu-i scriu, fiindcă dumnealui, o dată ce-a pus mîna pe dv., m-a dat cu totul uitării. CARAGIALE, O. VII 6. Dacă văzu pe Făt-Frumos, ar fi poftit dumnealui să-l ginerească. ISPIRESCU, L. 105. ◊ (Familiar, învechit și popular, ține locul cuvintelor «soț» sau «soție») Ai întîlnit... pe alde dumnealui? DELAVRANCEA, S. 216. (Chirița:) Un răvaș de la dumnealui?... Adă-l încoaci. ALECSANDRI, T. I 133. De cînd s-o dus dumnealui, N-am dat gură nimărui. ȘEZ. III 159. – Variante: domnialúi (ODOBESCU, S. III 90) pron. pers., (Mold.) dumneéi (CARAGIALE, O. I 89, NEGRUZZI, S. I 90) pron. pers. f.

DUMNEÉI pron. pers. f. v. dumnealui.

!dumnealúi pr. m., f. dumneaéi; pl. m. și f. dumnealór

dumneaéi pr., abr. d-ei

dumnealór pr., abr. d-lor

dumnealúi pr., abr. d-lui

DUMNEAÉI pron. v. ea.

DUMNEALÚI pron. v. el.

DUMNEALÚI dumneaéi (dumnealór) pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. /domnia + lui (ei, lor)

dumneaĭéĭ, dumnealór, dumnealúĭ, dumneasá, dumneatá (mold. dumnetá), dumneavoástră (mold. dumnevoástră), fam. îld. domnia eĭ, lor, luĭ, sa, ta, voastră, formule de politeță îld. ĭa și al eĭ, eĭ și al lor, el și al luĭ, el, ĭa și al săŭ, a sa, tu și al tăŭ, voĭ și al vostru. V. domnie.

DUMNEALUI pron. dînsul, el, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)