difracta

difractá vtr [At: MACAROVICI, CH. 170 / Pzi: 3 difráctă / E: fr diffracter] 1-2 A se produce sau a face să se producă o difracție.

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. (Fiz.; despre razele luminoase) A produce un fenomen de difracție. Fasciculul de lumină care trece printr-o deschidere îngustă se difractă și formează o serie de imagini nete. ♦ Tranz. A produce fenomenul difracției (la un fascicul de lumină).

difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă

difractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. difráctă

DIFRACTÁ vb. I. tr., refl. A (se) produce un fenomen de difracție. [P.i. 3 -tă. / < fr. diffracter].

DIFRACTÁ vb. refl., tr. a (se) produce un fenomen de difracție. (< fr. diffracter)

A DIFRACTÁ ~éz tranz. (raze de lumină, fascicule de radiație, unde acustice) A face să se difracte. /<fr. diffracter

A SE DIFRACTÁ pers. 3 se difráctă intranz. (despre raze de lumină, fascicule de radiație, unde sonore) A suferi o difracție. /<fr. diffracter