dezagrement

dezagremént sn [At: COSTINESCU / S și: (înv) desa~ / V: (îvr) ~mấnt, (rar) ~rament / E: fr désagrément] (Liv) 1 Neplăcere. 2 Neajuns.

DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément.

DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément.

DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Franțuzism rar) Neplăcere, neajuns.

!dezagremént (livr.) (de-za-gre-/dez-a-) s. n., pl. dezagreménte

dezagremént s. n. (sil. -gre-; mf. dez-), pl. dezagreménte

DEZAGREMÉNT s. v. neajuns, neplăcere.

DEZAGREMÉNT s.n. (Rar) Neplăcere, supărare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. désagrément].

DEZAGREMENT s. n. neplăcere, neajuns, supărare. (< fr. désagrément)

DEZAGREMÉNT ~e n. livr. Sentiment de neplăcere. /<fr. désagrément

dezagrement s. v. NEAJUNS. NEPLĂCERE.