detentor

detentór, ~oáre smf [At: GHICA, C. E. I, 144 / Pl: ~i, ~oáre / E: fr détenteur] (Jur) Deținător¹ (1).

DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur.

DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur.

detentór s. m., pl. detentóri

detentór s. m., pl. detentóri

DETENTÓR s. (JUR.) deținător, posesor. (~ al unui bun.)

DETENTÓR s.m. (Jur.) Persoană care deține un lucru; deținător. [< fr. détenteur].

DETENTÓR¹ s. m. (jur.) persoană care deține un lucru; deținător. (< fr. détenteur)

DETENTÓR² s. n. piesă racordată la un tub pentru reducerea presiunii unui fluid. (după fr. détendeur)

detentor m. cel ce ține, cu sau fără drept, un lucru în posesiune.

*detentór, -oáre adj. și s. (lat. detentor). Deținător, care deține: statu e detentoru averiĭ publice.

DETENTOR s. (JUR.) deținător, posesor. (~ al unui bun.)