destupare

destupa vt [At: N. COSTIN, ap. LET. 476 / V: (reg) dis~ / Pzi: ~túp / E: des- + (a)stupa] 1 (C.i. găuri, deschizături, obiecte acoperite) A da la o parte ceea ce le acoperă Si: a descoperi, a desfunda, a dezveli. 2 (C.i. sticle, butoaie) A scoate dopul sau fundul Si: a deschide, a desfunda. 3 (Pfm; îe) A-și ~ urechile A asculta cu atenție. 4 (Înv; c.i. un teren necultivat) A desțeleni (1).

destupáre sf [At: N. COSTIN, ap. LET. 73/5 / Pl: ~pắri / E: destupa] 1 Înlăturare a ceea ce acoperă o gaură, o deschizătură, un obiect Si: descoperire, desfundare, dezvelire, (înv) destupătură (1). 2 Scoatere a dopului sau a fundului unei sticle, unui butoi Si: deschidere, desfundare.

DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa.

DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa.

DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Des¹- + [a]stupa.

DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa.

DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat; a desfunda. Destupă sticla și turnă o licoare groasă. SADOVEANU, P. M. 186. Au zărit ploștele... și s-au mirat foarte de dîn- sele... Pe urmă au destupat pe cea cu vin și plecînd-o într-o parte, au văzut că curge din ea ceva de coloare cam gălbinie. SBIERA, P. 69. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii și-i zic ritos:... mai destupă o putină pentru hatîrul meu. ALECSANDRI, T. I 159. 2. A da la o parte (învelitoarea care acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură); a descoperi, a dezveli. Eu la maica m-oi ruga, Fereasta mi-a destupa, Tot la tini m-oi uita. ȘEZ. VII 84. 3. (Rar, cu privire la pămînt, pădure) A desțeleni, a defrișa. La împroprietărire [în 1864] s-au schimbat clăcașii din locurile lor cele bune și destupate de pădure și li s-au dat altele rele și coperite cu pădure. I. IONESCU, M. 510.

DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa. Sticlele acelea cu gît lung... pocneau ca din pistol la destupare și făceau spume. CAMILAR, N. I 274.

!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă

!destupáre s. f., g.-d. art. destupắrii; pl. destupắri

destupá vb. (sil. mf. -stu-), ind. prez. 1 sg. destúp, 3 sg. și pl. destúpă

destupáre s. f. (sil. mf. -stu-), g.-d. art. destupării; pl. destupări

DESTUPÁ vb. a deschide, a desfunda. (A ~ o sticlă.)

DESTUPÁRE s. deschidere, desfundare. (~ unei sticle.)

A destupa ≠ a astupa

Destupare ≠ astupare

destupá (destúp, destupát), vb. – A scoate dopul, a desface. – Mr. distup, distupare. Ar putea fi un lat. *dis-stuppāre, cf. fr. détouper; mai probabil format de la astupa, cu pref. des-.

A DESTUPÁ destúp tranz. 1) (sticle sau borcane închise ermetic) A deschide, scoțînd dopul sau capacul; a desfunda. 2) (deschizături) A elibera de ceva care acoperă. ~ fereastra. ◊ A-și ~ urechile a asculta cu atenție. 3) (canale, conducte înfundate) A curăța de depuneri (nisip, gunoi etc.); a despotmoli; a desfunda. /des- + a [a]stupa

destupà v. a lua astupătoarea. [V. astupà].

destúp, a -á v. tr. (ca și a-stup). Deschid ceĭa ce era astupat, scot dopu saŭ capacu: a destupa o butelie, o sobă, un tunel surpat.

DESTUPA vb. a deschide, a desfunda. (A ~ o sticlă.)

DESTUPARE s. deschidere, desfundare. (~ unei sticle.)

a-și destupa urechile expr. v. destupa.

destupa, destup v. r. a deveni receptiv la nou, la sugestiile cuiva etc.