desistare

desistá [At: PONTBRIANT, D. / V: dezi~ / Pzi: ~téz / E: fr désister] 1 vt (Jur) A renunța la o acțiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică. 2-3 vtr A (se) abține. 4-5 vtr A (se) lăsa de...

desistáre sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (rar) dezi~ / Pl: ~tắri / E: desista] (Jur) 1 Renunțare la o acțiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică Si: desistat1 (1). 2 Lăsare de ceva Si: desistat1 (2). 3 Abținere.

deșistáre sf [At: DLR ms / Pl: ~tắri / E: des- + șist] (Min) Operație de îndepărtare a sterilului din substanța minieră.

DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister.

DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista.

DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister.

DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista.

desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză

desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri

desistá vb., ind. prez. 1 sg. desistéz, 3 sg. și pl. desisteáză

desistáre s. f. → sistare

DESISTÁ vb. (JUR.) a renunța. (~ la o pretenție.)

DESISTÁ vb. I. refl. A se lăsa de, a renunța (la ceva). [P.i. -ez și desíst. / < fr. désister].

DESISTÁRE s.f. Acțiunea de a se desista. [< desista].

DESISTÁ vb. refl. 1. (jur.) a renunța la o acțiune, la urmărirea în justiție. ◊ a abandona săvârșirea unei infracțiuni. 2. a-și retrage candidatura înainte de alegeri. (< fr. désister)

dezistà v. a renunța la ceva, a se lăsa de.

DESISTA vb. (JUR.) a renunța. (~ la o pretenție.)