Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru desistare

desist├í [At: PONTBRIANT, D. / V: dezi~ / Pzi: ~t├ęz / E: fr d├ęsister] 1 vt (Jur) A renun╚Ťa la o ac╚Ťiune, la un drept care urma s─â fie valorificat pe cale juridic─â. 2-3 vtr A (se) ab╚Ťine. 4-5 vtr A (se) l─âsa de...
desist├íre sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (rar) dezi~ / Pl: ~tß║»ri / E: desista] (Jur) 1 Renun╚Ťare la o ac╚Ťiune, la un drept care urma s─â fie valorificat pe cale juridic─â Si: desistat1 (1). 2 L─âsare de ceva Si: desistat1 (2). 3 Ab╚Ťinere.
de╚Öist├íre sf [At: DLR ms / Pl: ~tß║»ri / E: des- + ╚Öist] (Min) Opera╚Ťie de ├«ndep─ârtare a sterilului din substan╚Ťa minier─â.
DESIST├ü, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renun╚Ťa la o ac╚Ťiune sau la un drept care urma s─â fie valorificat pe cale de ac╚Ťiune. ÔÇô Din fr. d├ęsister.
DESIST├üRE, desist─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a desista ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. desista.
DESIST├ü, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renun╚Ťa la o ac╚Ťiune sau la un drept care urma s─â fie valorificat pe cale de ac╚Ťiune. ÔÇô Din fr. d├ęsister.
DESIST├üRE, desist─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a desista ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. desista.
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri
desist├í vb., ind. prez. 1 sg. desist├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. desiste├íz─â
desist├íre s. f. Ôćĺ sistare
DESIST├ü vb. (JUR.) a renun╚Ťa. (~ la o preten╚Ťie.)
DESIST├ü vb. I. refl. A se l─âsa de, a renun╚Ťa (la ceva). [P.i. -ez ╚Öi des├şst. / < fr. d├ęsister].
DESIST├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a se desista. [< desista].
DESIST├ü vb. refl. 1. (jur.) a renun╚Ťa la o ac╚Ťiune, la urm─ârirea ├«n justi╚Ťie. ÔŚŐ a abandona s─âv├ór╚Öirea unei infrac╚Ťiuni. 2. a-╚Öi retrage candidatura ├«nainte de alegeri. (< fr. d├ęsister)
dezist├á v. a renun╚Ťa la ceva, a se l─âsa de.
DESISTA vb. (JUR.) a renun╚Ťa. (~ la o preten╚Ťie.)

Desistare dex online | sinonim

Desistare definitie

Intrare: desista
desista verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: desistare
desistare substantiv feminin
Intrare: deșistare
deșistare