descruntat

descruntá [At: C. PETRESCU, C. V. 7 / Pzi: descrúnt / E: des- + [în]crunta] 1-2 vtr (D. ochi, sprâncene, față etc.) A(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. 3-4 vtr A(-și) descreți fruntea. 5 vt (Mpp; c.i. persoane) A vindeca de un fel de paralizie a ochilor.

DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta.

DESCRUNTÁ, descrunt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Des¹- + [în]crunta.

DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. (Rar) A îmblînzi privirea, expresia aspră, cruntă a feței. Surîse îndată prin somn unui vis șăgalnic care-i descruntă figura. C. PETRESCU, C. V. 7.

descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă

descruntá vb., ind. prez. 3 sg. descrúntă

DESCRUNTÁ vb. v. descreți.

A se descrunta ≠ a (se) încrunta

A DESCRUNTÁ descrúnt tranz. rar (sprâncenele, fruntea) A face să se descrunte. /des- + a [în]crunta

A SE DESCRUNTÁ mă descrúnt tranz. A exprima mulțumire, având o mină destinsă. /<des- + a [în]crunta

*descrúnt, a -á v. tr. (d. crunt). Îmĭ descrunt fața, îmĭ iaŭ o față mai veselă, nu așa de cruntă. V. refl. Mă înveselesc la față.

descrunta vb. v. DESCREȚI.