derbedeu

derbedéu [At: FILIMON, C. I, 752 / V: (înv) ~él, ~ér, ~rdeméu, ~eá smf / Pl: ~ei / E: tc derbeder] 1 sm Om fără căpătâi, de nimic Cf vagabond, haimana. 2 av (Îe) A umbla ~ Tănase A umbla fără rost din loc în loc.

DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder.

DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder.

DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătîi, om de nimic; pierde-vară, haimana, vagabond. Ai avut dreptate să te gîndești c-ar fi niște lotri și niște derbedei. SADOVEANU, Z. C. 83. Grădina era aproape pustie. Numai cîțiva derbedei dormitau ici și colo, pe capete de bănci. IBRĂILEANU, A. 84. Umbli haimana pe poduri cu derbedeii. FILIMON, C. 82.

derbedéu s. m., art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii

derbedéu s. m. (sil. -deu), art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii

DERBEDÉU s. 1. golan, haimana, vagabond, (pop. și fam.) teleleu, (reg.) hârbar, hârbareț, ulițar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. și Transilv.) ulițarnic, (Transilv. și Ban.) vandralău, vandraș, vandroc, vandrocaș, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) ștrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) budușlău, (fam.) bate-poduri. (A ajuns un ~.) 2. v. lichea.

derbedéu (derbedéi), s. m. – Vagabond, haimana, golan. – Var. (Mold.) derbeder. Tc. derbeder „(care merge) din poartă în poartă” (Șeineanu, II, 156; Lokotsch 492; Ronzevalle 89); cf. sb. derbedenica „cerșetor”. Pentru a explica schimbarea terminației, Tiktin presupune o var. turcă derbedé. Este vorba mai curînd de o asimilație *derbedel, pl. debedei, cu sing. analogic. După Iorga, Revista istorică, XVIII, 379, din tc. derebei „șefii de jos”, nume dat unor răsculați împotriva sultanului Mohamed, ceea ce pare mai puțin probabil.

DERBEDÉU ~i m. Om de nimic; pușlama; secătură. /<turc. derbeder

derbedeu m. om fără căpătăiu, vagabond (Mold. derbeder): toți derbederii cari umplu lumea Al. [Turc. DERBEDER, lit. care umblă din poartă în poartă; forma munteană derbedeu rezultă din plur. derbederi, redus derbedei]. ║ adv. într’o doară: umblă prin odaie derbedeu Tănase AL.

derbedéŭ m. (din maĭ vechĭu derbeder, turc. der-be-der, din poartă în poartă, vagabond. V. derviș). Fam. Vagabond, haĭmana.

DERBEDEU s. 1. golan, haimana, vagabond, (pop. și fam.) teleleu, (reg.) hîrbar, hîrbareț, ulițar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. și Transilv.) ulițarnic, (Transilv. și Ban.) vandralău, vandraș, vandroc, vandrocaș, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) ștrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) budușlău, (fam.) bate-poduri. (E un ~ fară pereche.) 2. lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scîrnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștie, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E un ~ fără caracter.)