demoralizare

demoralizá vtr [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) desm~ / Pzi: ~zéz / E: fr démoraliser] 1-2 (Înv) A (se) corupe. 3-4 (A face pe cineva să-și piardă sau) a-și pierde încrederea în sine și curajul Si: a (se) descuraja, a (se) deprima.

demoralizáre sf [At: ASACHI, S. L. II, 80 / V: (înv) desm~ / Pl: ~zắri / E: demoraliza] 1 (Înv) Corupție (1). 2 Descurajare.

DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser.

DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser.

DEMORALIZÁRE, demoralizări, s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să-și piardă încrederea în sine; a descuraja, a deprima. Trebuie să scoți neapărat regimentul III, pe care Solomon și Odobescu l-au demoralizat și destrămat. CAMIL PETRESCU, B. 134. Constatarea acestei stîngăcii în arta conversației îl demoraliză definitiv. C. PETRESCU, C. V. 196. [Boala] m-a demoralizat foarte mult. CARAGIALE, O. VII 209.

DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare. Slăbiciunea fundamentală a armatelor imperialiste constă într-aceea că războiul nejust, în slujba căruia sînt puse, duce la demoralizarea ostașilor și creează premisele descompunerii acestor armate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2438. 2. (Învechit) Imoralitate. Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire, Contra demoralizării propovăduie-nfocată. EMINESCU, O. IV 222.

demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză

demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii

demoralizá vb., ind. prez. 1 sg. demoralizéz, 3 sg. și pl. demoralizeáză

demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizării; pl. demoralizări

DEMORALIZÁ vb. v. descuraja.

DEMORALIZÁRE s. v. descurajare.

A demoraliza ≠ a îmbărbăta, a încuraja

DEMORALIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) descuraja, a (se) deprima. [Cf. fr. démoraliser].

DEMORALIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) demoraliza și rezultatul ei; stare de descurajare, demobilizare, depresiune, demoralizație. [< demoraliza].

DEMORALIZÁ vb. tr., refl. a (se) descuraja, a (se) deprima. (< fr. démoraliser)

A DEMORALIZÁ ~éz tranz. A face să se demoralizeze; a descuraja. /<fr. démoraliser

A SE DEMORALIZÁ mă ~éz intranz. A pierde siguranța în forțele proprii; a se descuraja. /<fr. démoraliser

demoralizà v. 1. a face imoral, a corupe; 2. a descuraja: înfrângerile demoralizează oștirea.

demoralizare f. acțiunea de a demoraliza și starea celui demoralizat.

*demoralizațiúne f. (fr. démoralisation). Acțiunea de a demoraliza și starea celuĭ demoralizat. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

*demoralizéz v. tr. (de- și moralizez; fr. démoraliser). Corup obiceĭurile, fac imoral. Descurajez: înfrîngerile l-aŭ demoralizat.

DEMORALIZA vb. a (se) deprima, a (se) descuraja, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)

DEMORALIZARE s. depresiune, deprimare, descurajare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de adîncă ~.)