demnitar

demnitár sm [At: GHICA, C. E. II, 322 / S și: (înv) dignitar / Pl: ~i / E: fr dignitaire cf demn] Înalt funcționar al statului, al bisericii etc.

DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn).

DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn).

DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. Am luat și eu cunoștință de aceste documente prin domnia-sa... mare demnitar în cancelaria Republicii. SADOVEANU, Z. C. 75. După dric... [veneau] înalții demnitari ai statului. MACEDONSKI, O. III 17.

demnitár s. m., pl. demnitári

demnitár s. m., pl. demnitári

DEMNITÁR s. (POL.) (înv.) dregător, ureadnic. (Un înalt ~.)

DEMNITÁR s.m. Înalt funcționar de stat, persoană care deține o demnitate importantă. [< fr. dignitaire, după demn].

DEMNITÁR s. m. înalt funcționar de stat. (după fr. dignitaire)

DEMNITÁR ~i m. Persoană care deține o demnitate; înalt funcționar de stat. /<fr. dignitaire

demnitar m. persoană investită cu o demnitate.

*demnitár m. (fr. dignitaire și infl. de rom. demn). Personagiŭ investit cu o demnitate. – Rar și dignitar.

DEMNITAR s. (înv.) dregător, ureadnic. (Un înalt ~.)