delir

delír sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: fr délir, lat delirum] 1 Tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc. 2 (Fig) Exaltare. 3 (Fig) Frenezie. 4 (Fig) Entuziasm excesiv.

DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire.

DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire.

DELÍR s. n. 1. Rătăcire sau tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări etc., caracteristică bolilor mintale, bolilor infecțioase și otrăvirilor. Dar ești bolnavă, fată... Vorbești singură prin săli ca într-un delir. CAMIL PETRESCU, T. III 338. Are friguri... e în delir. EMINESCU, N. 80. 2. Fig. Stare de exaltare, entuziasm excesiv, extaz, frenezie. Al meu suflet vorbi cînd nu putu În el să mai înece delirul pasiunii. MACEDONSKI, O. II 209. Tot focul amorului tînăr, tot delirul juneței cei mai înflorite le-am cheltuit. NEGRUZZI, S. I 55.

delír s. n., pl. delíruri

delír s. n., pl. delíruri

DELÍR s. (MED.) aiurare, aiureală, delirare, (înv. și reg.) bâiguială, bâiguire. (~ ul unui bolnav febril.)

DELÍR s.n. 1. Tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc. 2. (Fig.) Exaltare, extaz; frenezie; entuziasm excesiv. [Pl. -uri, -re. / < fr. délire, it. delirio, lat. delirium].

DELÍR s. n. 1. tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc. 2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv. (< fr. délire, lat. delirium)

DELÍR ~uri n. 1) Stare a unui bolnav (mintal sau cu febră mare), caracterizată prin tulburarea conștiinței, halucinații și aiureală. 2) fig. Stare de exaltare, cauzată de emoții sau pasiuni puternice; entuziasm exuberant. /<fr. délire

delir m. 1. mintea rătăcită de boală; 2. fam. turburare sufletească violentă, entuziasm excesiv.

*delír, n. pl. urĭ (fr. délire, d. lat. delirium). Aĭurare, rătăcire de spirit produsă de boală. Fig. Mare agitațiune a spirituluĭ cauzată de pasiunĭ: deliru ambițiuniĭ. Entusiasm, pornire. Delir tremurător (lat. delirium tremens), tremurarea membrelor la bețivĭ și agitarea spirituluĭ lor.

DELIR s. (MED.) aiurare, aiureală, delirare, (înv. și reg.) bîiguială, bîiguire. (~ unui bolnav febril.)

DELÍR (< fr., lat.) s. n. 1. (PSIH.) Transformare semnificativă a relațiilor individului cu lumea, concretizată prin crearea unui univers propriu, total deosebit de al semenilor săi, dar care, pentru el, are astfel de trăsături obiective încât îi satisface convingerile și îi orientează comportamentul; este însoțit de percepții patologice (pseudoconstatări, halucinații) și are modalități diverse de manifestare (d. pasional, d. de persecuție, d. justițiar, d. de imaginație, d. artistic etc.). 2. (NEUROL.) Stare de confuzie mentală însoțită de tulburări de percepție a lumii exterioare și de excitații psihomotorii. 3. Fig. Exaltare, extaz, frenezie; entuziasm excesiv.