decurie

decúrie sf [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~ii / E: fr decuria] 1 Subdiviziune în armata romană formată din zece soldați. 2 Grupare de zece cetățeni romani (cu funcții administrative în municipii).

DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria.

DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria.

decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)

decúrie s. f. → curie

DECÚRIE s.f. 1. Subunitate în armata romană, formată din zece soldați. 2. (La romani) Conducere formată din zece persoane. [Gen. -iei. / < lat. decuria].

DECÚRIE s. f. 1. subunitate a centuriei din armata romană, formată din zece soldați. 2. colegiu de zece funcționari în Roma și în municipiile romane. (< lat. decuria)

DECÚRIE ~i f. 1) (la romani) Subdiviziune formată din zece soldați. 2) Conducere constând din zece persoane. [Art. decuria; G.-D. decuriei; Sil. -ri-e] /<lat. decuria

decurie f. trupă de zece soldați la Romani.

*decúrie f. (lat. decuria, d. decem, zece). Grupă de soldațĭ orĭ cetățenĭ la vechiĭ Romanĭ.