debusolare

debusola vt [At: DEX² / Pzi: ~léz / E: fr déboussoler] (Frm; liv) A dezorienta.

debusoláre sf [At: DN³ / Pl: ~lắri / E: debusola] (Liv) Dezorientare.

DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler.

DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a (se) debusola și rezultatul ei. – V. debusola.

DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A dezorienta. – Din fr. déboussoler.

DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a debusola și rezultatul ei. – V. debusola.

*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză

debusolá vb., ind. prez.1 sg. debusoléz, 3 sg. și pl. debusoleáză

debusoláre s. f., pl. debusolări

DEBUSOLÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.

DEBUSOLÁRE s. v. derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală.

DEBUSOLÁRE s.f. (Liv.) Dezorientare. [Et. incertă].

DEBUSOLÁ vb. tr. a dezorienta. (< fr. déboussoler)

A DEBUSOLÁ ~éz tranz. fam. A face să se debusoleze; a dezorienta. /<fr. déboussoler

A SE DEBUSOLÁ mă ~éz intranz. A pierde simțul orientării; a se dezorienta. /<fr. déboussoler