curea

curea sf [At: ANON. CAR. / V: ~rauă / Pl: ~ele, (reg) ~răli / E: ml corrigia] 1 Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. 2 Curea (1) folosită ca cingătoare. 3 Nojiță. 4 Unealtă a cizmarului cu care acesta ține fixată încălțămintea pe genunchi. 5 (Bot; reg) Broscăriță (Potamogeton natans). 6 (Bot; reg; îc) ~elele-de-opinci-ale-Domnului-Hristos Iarba șerpilor (Triglochin palustris). 7-8 (Pfm; îe) A (nu)-l ține pe cineva ~ua (sau -elele) A (nu) avea curajul de a face ceva. 9-10 (Îae) A (nu) fi capabil de o acțiune. 11 (Îs) ~ de transmisie Bandă de piele (sau de pânză) continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul. 12 (Îas) Ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 13 (Îs) ~ de transport Bandă de transport. 14 (Îvp) Unitate de măsură a lungimii egală cu aproximativ 16 picioare. 15 (Îvp) Fâșie lungă și îngustă de pământ (sau pădure). 16 (Mol; maa) Dans popular nedefinit mai îndeaproape Cf curelușă (3). 17 (Ban) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

curge vi [At: COD. VOR. 34/4 / V: (reg) cura, (îrg) cure (/ Pzi: cur, curi, cură) / Pzi: 3 curg, curgi, curge Ps: cursei Pt: curs / E: ml curro, -rere] 1 (Înv) A alerga. 2 (Ent; reg; îc) Cură-în-foc Fluture-de-lumină. 3 (Pop) A o lua la fugă. 4 (D. lichide, mai ales despre apă) A se mișca în direcția pantei. 5 (D. ploaie) A cădea din abundență. 6 (Pop; îe) A ~ gârlă A veni din belșug. 7 (Fam; îe) Va ~ multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) Va trece mult timp. 8 (Fam; îe) Dacă nu ~, pică Chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. 9 A fi dus de apă Si: a pluti. 10 (Pan; fig) A se desfășura. 11 (Pfm) A se decolora. 12 A face să curgă (4). 13 (D. ape curgătoare) A se vărsa în... 14 (D. secreții ale corpului) A se scurge (în afară). 15 (D. sânge) A circula. 16 (D. materii nelichide) A se scurge. 17-18 (D. vase) A lăsa să se scurgă lichidul sau materia pe care le conține (datorită unui orificiu). 19-20 (D. alte obiecte) A se desfășura, a se desprinde de pe ceva (căzând). 21 (Pfm; îe) A-i ~ peticele A fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 22 (Fig; d. păr) A atârna. 23-24 A năvăli, a se îngrămădi de peste tot. 25 (D. sunete, vorbe, discursuri etc.) A ieși cu ușurință, fără efort. 26 (D. evenimente) A se desfășura repede, unul după altul. 27 (D. vreme, viață etc.) A trece. 28 (D. prețuri, bani etc.) A circula. 29 (D. termene, dobânzi etc.) A se socoti de la... 30 A rezulta. 31 (D. corpurile cerești) A evolua pe bolta cerului. 32 A-și avea originea Si: a izvorî, a începe, a proveni, (înv) a obârși.

CÚRE vb. III v. curge.

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia.

CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge).

CÚRE vb. III v. curge.

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc.; spec. o astfel de fâșie folosită ca cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia.

CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge).

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele

cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle

cúrge vb., ind. prez. 3 sg. cúrge; 3 pl. curg; part. curs

CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.

CUREÁ s. v. centură.

CUREÁ s. v. nojiță.

CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.

CÚRGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a râura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămân.) 3. v. circula. 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. v. supura. 6. v. atârna.

CÚRGE vb. v. decurge, proveni, reieși, rezulta, scurge, trece, urma.

cúre (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

cureá (curéle), s. f. – 1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard. – Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζω „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17).

cúrge (-g, cúrs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieși, a supura o secreție din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăștia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut și la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s. n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure și cu aceeași modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre.

CUREÁ ~éle f. 1) Fâșie lungă de piele sau din alte materiale având diferite întrebuințări. 2) Fâșie din piele sau din alt material, care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; brâu; cordon; centură. ◊ A (nu)-l ține ~eaua a (nu) se simți în stare să... 3): ~ de transmisie bandă continuă de piele sau de pânză rezistentă, care servește pentru transmiterea mișcării de rotație de la un ax la altul. [Art. cureaua; G.-D. curelei; Sil. cu-rea] /<lat. corrigia

A CÚRGE pers. 3 cúrge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere

cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înșira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfășura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.

cureà f. 1. fășie de piele lungă și îngustă: a-l ținea cureaua, a-i da mâna, a îndrăzni; 2. teren lung și îngust (termen de hotărnicie); 3. măsură de lungime de 16 picioare. [Lat. CORRIGIA].

curge v. 1. a se pune în mișcare de pe o clină sau de pe un povârniș (vorbind de lichide): râul curge lin; fig. norocul îi curge gârlă; 2. a circula liber: sângele curge în vine; 3. a trece (vorbind de timp); 4. a veni grămadă din toate părțile: curg mușterii; 5. a pica, a picura din ochi. [Lat. CURRERE (influențat de merge)].

3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186).

cureá f., pl. ele (d. lat. corrĭgia, curea de la încălțăminte; it. coreggia, fr. courroie, sp. correa, pg. correia. Guturala între vocale a dispărut ca și în eŭ, graur și urez). Fășie lungă și îngustă de pele. Moșioară lungă și îngustă, sfoară. O veche măsură de lungime de 16 picĭoare. Nu mă țin (lasă) curelele saŭ nu mă ține (lasă) cureaŭa, nu-mĭ dă mîna, nu pot, nu îndrăznesc să fac un lucru.

curg, curs, a cúrge v. intr. (lat. cúrrere, cŭrsum, a alerga, de unde s’a făcut cur 3 [V. cur 3 și 2], apoĭ curg, după merg, șterg. V. curînd scurg). Mă mișc atras de gravitațiunea pămîntuluĭ și sprijinindu-mă de ceva (vorbind de lichide orĭ de grăunțe și praf): rîu, apa curge; făina curge din coș în postavă. Circul, merg: sîngele curge pin vine. Trec, mă scurg: zilele curg încet. Vin mult, mă adun în mare cantitate: curgea norocu pe capu luĭ, curg mușteriiĭ. A-țĭ curge (orĭ a ți se scurge) ochiĭ după cineva (orĭ ceva), a-țĭ plăcea foarte mult, a sorbi din ochĭ.

cure vb. v. ALERGA. CURGE. FUGI. GONI.

CUREA s. centură, cingătoare, cordon. (Și-a strîns pantalonii cu ~.)

curea s. v. NOJIȚĂ.

cureaua vînării s. v. BUCAR. CURAR. VÎNAR.

curge vb. v. DECURGE. PROVENI. REIEȘI. REZULTA. SCURGE. TRECE. URMA.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a rîura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămîn.) 3. (FIZIOL.) a circula. (Sîngele ~ prin vene.) 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. (MED.) a puroia, a supura, (pop.) a musti. (Rana ~.) 6. a atîrna, a cădea, a spînzura. (Părul îi ~ pe spate.)

CUREA, Ioan (1901-1977, n. sat Iertof, jud. Caraș-Severin), astronom român. Prof. univ. la Timișoara. Lucrări de astronomie și de seismologie. A înființat Observatorul astronomic și stația seismologică din Timișoara, pe care le-a dotat cu aparate de construcție proprie.

Cur/ea, -oiu, -ulea v. Chiril 3, Mercurie 2, și Bucur (la Partea a II-a).

Cur/ea, -escu, -ilă, -iș v. Bucur III.

CUREA subst. 1. Curel/ea fam., act. < pl. curele; -escu. 2. Curelușa (Ștef) diminutiv.

a nu-l mai ține cureaua expr. 1. a fi la capătul resurselor materiale. 2. a-și pierde vigoarea.

a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni.

a-i curge borșul expr. a avea o hemoragie, a sângera.

a-i curge Dâmbovița expr. (înv.) a avea o blenoragie.