crier

creier sm [At: CORESI, EV. 277/32 / V: cleeri smp, clei smp, cleieri smp, cleri smp, clii smp, ~eer, ~eere snp, ~eeri smp, ~ei smp, ~eiere snp, ~eire snp, ~eiri smp, ~el, ~eri smp, criei smp, criel, crier, crieri smp, criili smp, criiri smp, crili smp, greier, greieri smp / Pl: ~i / E: ml cerebrum] 1 Cea mai importantă parte a sistemului nervos central la vertebrate, situată în cutia craniană Si: encefal. 2 Organ al gândirii și conștiinței la om. 3 (Îs) ~ mic Parte a creierului (2) situată în regiunea posterioară și inferioară Si: cerebel. 4 (Îs) ~ mare Parte a creierului (2) situată în regiunea anterioară și superioară, formată din două emisfere. 5 (Pfm; îe) A-i zbura cuiva ~ii A-i trage un glonț în cap. 6 (Pop; îs) Pielița ~ului Meninge. 7-8 (Îe) ~ii munților Vârfurile (inaccesibile ale) munților. 9 (Îe) ~ii codrilor Cea mai ascunsă parte a codrilor. 10 (Pex) Minte. 11 (Pex) Inteligență. 12 (Pex) Judecată. 13 (Pfm; îe) A-și frământa ~ii A se gândi intens la ceva. 14-19 (Fig) Persoană care (inițiază și) conduce (o afacere) (o mișcare sau) un complot. 20-23 (Fig) (Inițiator și) conducător (al unui proiect sau) al unei activități colective. 24 (Pan) Parte groasă a butucului roții, în care se înțepenesc spițele Si: căpățănă.

crier sm vz creier

CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

CRÍER s. m. v. creier.

CRÉIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană și compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

CRÍER s. m. v. creier.

CREÍER, creieri, s. m. (La pl. adesea cu valoare de sg.) 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la toate animalele, organ al gîndirii și al conștiinței omului, situat în cutia craniană și compus dintr-o masă de substanță nervoasă; encefal. Conștiința și gîndirea noastră, aricit de mult ar părea că se situează deasupra simțurilor noastre, sînt produsul unui organ material, fizic, produsul creierului. MARX-ENGELS, O. A. II Dacă ne punem însă întrebarea ce sînt în fond gîndirea și conștiința și care este originea lor, constatăm că ele sînt produse ale creierului omenesc. ENGELS, 43. Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. Rumi adunase-n creier Toată cuminția lumii. COȘBUC, P. I 71. ◊ Expr. A-și frămînta creierii = a-și chinui mintea, a-și bate capul. ♦ Elementul care organizează și conduce o acțiune. Creierul și sufletul infernalului complot. CARAGIALE, M. 76. 3. (În expr.) Creierii (rar creierul) munților = locurile cele mai îndepărtate și mai greu accesibile ale munților. Moții vin din creierul munților, dau o roată prin tîrg... și pornesc înapoi. BOGZA, Ț. 22. A plîns Dănilă și s-a suit în creierii munților. GALACTION, O. I 156. În creierii munților era să meargă mai greu ca pe loc șes. CARAGIALE, O. III 91. – Variantă: (regional) críer (EMINESCU, O. I 134, IONESCU, P. 36) s. m.

CRÍER s. m. v. creier.

créier¹ (organ) s. m., pl. créieri

créier (anat.) s. m., pl. créieri

CRÉIER s. (ANAT.) 1. (impr.) encefal. 2. creierul mic v. cerebel.

créier (-ri), s. m. – 1. Organul gîndirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană. – 2. Minte, judecată. – 3. Cap, căpetenie, șef. – 4. Butuc de roată. – 5. Zonă interioară și puțin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Mr. criél, críer, megl. criél. Lat. cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Rom., XXXI, 306; Candrea, Éléments, XVI; REW 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Lat., 275; DAR); sau lat. c(e)rĕbĕllum (Pușcariu, 413; Candrea-Dens., 406; Weigand, Wlacho-Meglen, 8). Ambele soluții par posibile, dar prezintă dificultăți fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274 sau prin alb. krielj (Barič, Albanorum. St., I, 81). Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, cf. cearcăn. Graur, BL, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstrat că ee nu este etimologic. Cuvîntul este de uz general (ALR, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de proveniență. – Der. creeruș, s. m. (cerebel); descreerat, adj. (nebun, smintit).

CRÉIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om și la animale, aflat în cutia craniană; encefal. ◊ ~ul mare parte a creierului care se află în regiunea anterioară și superioară a craniului. ~ul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. A-și zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-și trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; rațiune; intelect. 3) fig. Forță organizatorică și conducătoare a unei acțiuni. 4): ~ii (sau ~ul) munților locurile centrale, înalte și greu accesibile ale munților. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

creier m. 1. substanță nervoasă închisă în cavitatea craniului; 2. fig. Spirit, inteligență: creierii săi lucrează; 3; înfundătură adâncă a unui munte: în creierii Carpaților. [Lat. C(E)REBRUM].

créĭer m., uzitat și la pl., și n., pl. e cînd e vorba de creĭer ca organ anatomic: doŭă creĭere de gips (lat. cerébrum, crebrum, de unde s’a făcut créur, apoĭ creĭer, după greĭer; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu cĭur). Substanța nervoasă din craniŭ. Fig. Spirit, minte. Creĭeriĭ munților, partea de unde încetează vegetațiunea și rămîne stînca goală (ceĭa ce dă impresiunea c’aĭ ajuns în craniu munților), coclaurĭ, locurĭ neumblate pin munțĭ. A-țĭ zbura creĭeriĭ (d. fr. se brûler la cervelle), a te împușca în cap. – În Banat críel.

críel și críer, V. creĭer.

CREIER s. (ANAT.) 1. (impr.) encefal. 2. creierul mic = cerebel, (pop.) creieraș, (reg.) creieruș.

a avea mușchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun

a-și stoarce creierii expr. a (se) gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție.

a-și zbura creierii expr. a se sinucide prin împușcare în cap.