copile

copíl¹ sm [At: PRAV. 675 / V: (înv) cupí~ / A: cópil / Pl: ~ii / E: cf alb kopil] 1 Băiat sau fată în primii ani ai vieții, până la adolescență. 2 (Îs) ~ de școală Elev. 3 (Îs) ~ mic sau (pop) de țâță Sugar. 4 (Îs) ~ nenăscut Făt. 5 (Îs) ~ de găsit Copil (1) cu părinți necunoscuți. 6 (Îs) ~ lepădat Copil (1) născut înainte de vreme. 7 (Îas) Copil (1) părăsit de mamă. 8 (Îs) ~ de suflet Copil (1) crescut de părinți adoptivi Si: înfiat. 9 (Îs) ~ de trupă Orfan crescut și educat de o unitate militară. 10 (Îlav) De (mic) ~ Din copilărie. 11 (Îe) A avea ~ii A procrea. 12 (Îe) A face ~ii A naște. 13 (îe) (A avea) o casă de ~ii A avea o familie foarte numeroasă. 14 (D. bătrâni; îe) A da în mintea (sau în doaga) ~iilor A se ramoli. 15 (Îe) Unde și-a înțărcat dracul ~iii În locuri foarte îndepărtate. 16 (Îs) Răul sau boala ~iilor Epilepsie. 17 Fiu. 18 Fiică. 19 (Îs) ~ legitim sau natural Copil (1) născut în cadrul căsătoriei. 20 (Îs) ~ nelegitim (sau, pop) de lele, de pripas, de căpătat, din tichere Copil (1) născut în afara căsătoriei. 21 (îs) – din flori Copil (1) a cărui mamă nu este căsătorită. 22 Tânăr. 23 (Înv; îs) ~ de casă Fiu de boier care facea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. 24 (Îs) ~ de cor Băiat care ajuta preotul la diferite slujbe sau ceremonii religioase. 25 Persoană mai tânără considerată în raport cu una mai în vârstă. 26 (Fig) Cetățean. 27 Individ. 28 (Fig) Naiv. 29 (Înv) Servitor. 30 (La animale, în basme) Pui.

cópil² sm [At: Lm / Pl: ~i / E: cf copil¹] 1 (Pop) Lăstar crescut la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2 (Pan) Parte proeminentă a unor obiecte, asemănătoare cu lăstarele care înmuguresc. 3 (Pop) Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii. 4 (Pop) Cârlig mare care ajută la închiderea sau deschiderea porții. 5 (Pop) Fier de la ușă în care cade clanța. 6 (Pop) Parte a osiei care intră în butea unei roți. 7 (Reg; la car; îs) ~ul de sus Cioc. 8 (Reg; la car; îs) ~ul de jos Clenci. 9 (La dulgherie) Colți ai scoabei. 10 Instrument cu care se găuresc lații. 11 (Atm) Omușor.

cópilă² sf [At: CONV. LIT. XLVI II, 655 / Pl: ~le / E: copil²] Copilire.

copílă¹ sf [At: BIBLIA (1688), ap. DA / V: (reg) coptiílă / Pl: ~le / E: copil¹ + -ă] 1 Fiică. 2 Fetiță. 3 Fată tânără, după ce a trecut de vârsta copilăriei. 4 (Fig) Fată naivă, nevinovată. 5 (Șîlsa) Copil de ~ Bastard.

COPÍL¹, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.

CÓPIL², copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil¹.

COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Din copil¹.

COPÍL¹, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugaci. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.

CÓPIL², copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil¹.

COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Copil¹ + suf. -ă.

COPÍL¹, copii, s. m. 1. (Indică o persoană, mai ales în vîrstă fragedă, în raport cu părinții) Fiu, fiică. Dragii mei copii, v-ați făcut mari. ISPIRESCU, L. 33. Lasă să se ducă numai nevasta d-tale cu copilul. CREANGĂ, P. 169. Începe a striga: Copii, copii, copii, veniți la mama să vă leie! CREANGĂ, P. 289. Cînd l-aude numai dînsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. EMINESCU, O. I 84. Copil legitim v. legitim. Copil nelegitim (sau natural) v. c. Copil adoptiv (sau, popular, de suflet) v. adoptiv. ◊ Expr. A face copii = a procrea. Numai un copil o să faceți. El o să fie Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 2. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. Își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii. ISPIRESCU, L. 11. O casa de copii v. casă. ◊ (Familiar, cuvînt cu care se îndeamnă sau se cheamă animalele) Iată-ne la poștă... Hi... la imaș, copii! ALECSANDRI, T. 45. 2. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (pînă la adolescență). Regimul nostru democrat-popular, care urmărește prin toate mijloacele îmbunătățirea condițiilor de trai al maselor, acordă o deosebită atenție ocrotirii mamei și copilului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2692. Copii eram p-atunci, copilă, Copii drăguți, copii vioi. IOSIF, V. 182. Sînt copii, Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd. COȘBUC, P. I 224. Flăcăii ceilalți pe dată s-au făcut nevăzuți, iară noi copiii ne-am întors plîngînd pe la casele noastre. CREANGĂ, A. 8. Cîntecul nevinovat al copilului. EMINESCU, N. 3. Copil de școală (sau, rar, de învățătură) = copil care umblă la școală. Cănuță a rămas sărman de părinți tocmai cînd se făcuse copil de-nvățătură. CARAGIALE, O. I 323. ◊ (Popular) Copil de țîță = sugaci. Boala copiilor = epilepsie. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. Plopii! Mă cunosc ei bine, De copil. COȘBUC, P. I 261. ◊ Expr. (Despre bâtrîni) A ajunge în mintea copiilor = a-și pierde judecata. (Adjectival, rar) Să mai privesc o dată cîmpia-nfloritoare, Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut. EMINESCU, O. I 6. 3. Tînăr, adolescent. Arald, copilul rege, uitat-a Universul. EMINESCU, O. I 91. (Alintător) Badea meu, tînăr copil, Roșu ca un trandafir. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. (La vocativ, ca termen de îndemn către prieteni) Beți copii, toți după mine Și-nchinați cupele pline. ALECSANDRI, P. II 48. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copiii de casă slujeau masa; vînătorii hrăneau focul din preajmă cu, trunchiuri întregi. SADOVEANU, F. J. 366. Cătălin, Viclean copil de casă. EMINESCU, O. I 173. Copii de casă 500. Ei alcătuiau garda dinlăuntru a palatului domnesc. BĂLCESCU, O. I 14. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. Nu fi copil! ▭ Stroici este un copil, care nu cunoaște încă pe oameni. NEGRUZZI, S. I 141.

CÓPIL², (1) copili, s. m., (2) copile, s. n. 1. Lăstar sălbatic ieșit de la rădăcina sau de la subsuoara unei plante; copilei. Cînd vremea le este prielnică, vrejul... de bostan crește îndestul de lung, se urcă pe garduri și chiar prin pomi, dînd afară de aceasta și numeroși muguri, lăstari sau copiii, care cresc, înfloresc și rodesc. PAMFILE, A. R. 180. 2. Cui de fier sau de lemn care se înfige în stîlpul ușii sau porții și care intră în veriga țîțînii.

COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat... COȘBUC, P. I 58. Copila întîlnește la colț de coridoare Pe pag. COȘBUC, P. II 200. Asta-i copila de care mi-ai vorbit așa de mult la București? ALECSANDRI, T. 360. Ia spune-mi, mă rog, ce fac copilele, d-tale? ALECSANDRI, T. I 129. 2. Fată mică, fetiță. Sprintenă ca o copilă, face degrabă leșie. CREANGĂ, P. 76. De cînd eu eram copilă Sînt de toți ai mei uitată. ALECSANDRI, P. P. 42. 3. Fată tînăra (după ce a trecut de vîrsta copilăriei). Dă-mi mîna ta, frumoasa mea copilă. GOGA, C. P. 20. S-ar fi închinat unei copile care i-ar fi dat lui inima ei. EMINESCU, N. 37. Gerul... pe fețe de copile înflorește trandafiri. ALECSANDRI, P. P. 113. 4. Fig. Fată naivă, nevinovată, neștiutoare. De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Tu ești copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume. EMINESCU, O. I 176.

copíl¹ (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)

cópil³ (obiect) (înv.) s. n. / s. m., pl. cópile/cópili

copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle

copíl (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii

copíl (instrument) s. n./s. m., pl. copíle/copíli

copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle

COPÍL s. 1. (înv. și pop.) făt, prunc, (fam.) puradel, zgâmboi, (peior.) plod. (În curte se jucau mulți ~.) 2. copil de casă v. paj. 3. (în limbajul părinților) pui. (Nani, nani, ~ ul mamii!) 4. v. fiu. 5. copil din flori v. bastard. 6. odraslă, progenitură, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv.) naștere. (Un ~ de bani gata.)

COPÍL s. v. bastard, copil din flori.

COPIL DE GÁRD s. v. bastard, copil din flori.

COPÍLĂ s. 1. v. fetiță. 2. v. fată. 3. v. fiică.

copíl (-íi), s. m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil „bastard”, cóchilă „fecioară”, megl. cópil „bastard”, cupiláș „flăcău”. Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „bastard”, ngr. ϰοπέλι „băiat”, ϰοπέλα „fată”; alb. kopilj „bastard, servitor”, kopilje „servitoare”; bg. kópele, kópile, kopelák „bastard”; sb. kópile „bastard”, kopilan „flăcău”, v. rus. kopelŭ „bastard”, rut. kopyl, sl. kopilŭ „bastard”, mag. kópé „haimana”, în ngr., bg. și sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton și l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „bastard”, care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Șeineanu, Semasiol., 200. Admit proveniența din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 și Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eșuat (de la pūpilus, după Laurian și Scriban, de la *copilis „care servește paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- „a face” (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. și alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicație, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s. f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileț, s. m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s. m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-și petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s. f. (perioadă a vieții omenești de la naștere pînă la adolescență; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj. (al copilului, propriu copilului); copilărește, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s. f. (acțiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s. n. (mulțime de copii); copilitură, s. f. (Trans., bastard).^[1]

COPÍL ~i m. 1) Băiat (sau fată) în perioada de la naștere până la adolescență. ~ mic. ~ de școală. ◊ De mic ~ din copilărie. A ajunge (sau a cădea) în mintea ~ilor a avea manifestări copilărești. ~ de casă fecior de boier care slujea ca paj la curtea domnească sau la un boier mare. ~ de trupă copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 2) Persoană de orice vârstă luată în raport cu părinții săi. 3) fig. Persoană matură care dă dovadă de naivitate și lipsă de experiență. /Cuv. autoht.

CÓPIL ~e n. Cui special fixat în stâlpul ușii sau al porții, pe care se îmbracă țâțâna. /Cuv. autoht.

COPÍLĂ ~e f. 1) Fată în perioada de la naștere până la adolescență. 2) fig. Persoană de sex feminin lipsită de experiența vieții. /Din copil

copíl, copíi, s.m. (înv.) servitor, slujitor, slugă.

copil m. 1. băiat sau fată (cu sau fără noțiune de vârstă): copil din flori, bastard; 2. copil până la doisprezece ani: doi copii; 3. urmaș, moștenitor: a murit fără copii; 4. (odinioară) copii de casă, feciori de boieri dați la Curte pe lângă Domn și formând garda interioară a palatului (în număr de 500); 5. (còpil) țâțână de ușă; 6. botul sau ciocul leucei; 7. crăcii sau colțurile scoabei dulgherului. [Vechiu rom. còpil, bastard (și azi în Maramureș), adică copil din flori (în opozițiune cu cocon sau fecior, copil legitim): cel pe va zice că-i copil, neștiind că... l’au făcut adevărat fecior după leage... (Pravila din 1646) = albanez KOPILĬ, slugă, bastard; sensul 5 prezintă o- metaforă curioasă: cele două cârlige mari ale ușii sunt asemănate cu doi feciori (cf. copileț)].

copilă f. 1. fiică; 2. fată tânără.

copíl m., pl. copiĭ, art. copiiĭ (lat. pûpillus, dim. d. pûpus, fem. pûpa, cocă, cocuță, infl. de cocă 1 saŭ de o formă lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopilĭ, pl. kopiĭ, bastard, argat; ngr. kopél, tînăr, băĭat, servitor; vsl. kopilŭ, kopelŭ, bastard; bg. sîrb. kopile, bastard. V. cocă 1 și pupă 2). Vechĭ (pl. și copilĭ). Bastard. Azĭ. Băĭat orĭ fată în primiĭ anĭ aĭ vĭețiĭ; o femeĭe c’un copil în brațe. Fig. Om naiv: nu fi copil! Copil adevărat, copil legitim. Copil din florĭ, bastard. Copil de țîță, prunc, copil care suge încă. Copiĭ de casă, odinioară, fecĭorĭ de boĭer care eraŭ dațĭ la curtea domnească și formaŭ garda interioară a eĭ, în număr de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilărie; de copil ĭ-a plăcut cartea. Pl. Urmașĭ, descendențĭ (indiferent de etate): a murit fără copiĭ. V. fecĭor, cocon, ghitan, țînc, prichindel.

cópil m., pl. lĭ (var. din copil). Copileț, ștulete mic răsărit pe lîngă cel mare. S. n., pl. e. Cîrligu (țîțîna) în care se prinde ușa, cîrligu pe care cade ivăru și ține ușa închisă.

copílă f., pl. e (d. copil). Fată mică. Fig. (adj.). Naivă: nu fi copilă!

copil s. v. BASTARD. COPIL DIN FLORI.

COPIL s. 1. (înv. și pop.) făt, prunc, (fam.) puradel, zgîmboi, (peior.) plod. (În curte se jucau mulți ~.) 2. copil de casă = paj, (turcism înv.) icioglan. (~ la curtea unui suveran feudal.) 3. (în limbajul părinților) pui. (Nani, nani, ~ mamii!) 4. băiat, fecior, fiu, (înv. și pop.) făt, (Ban.) cocon. (Un ~ de împărat.) 5. copil din flori = bastard, (reg.) fochiu, urzicar, copil de gard, (prin Transilv. și Maram.) bitang, (prin Maram.) mărăndău, (Transilv., Maram., Bucov. și nordul Mold.) șpur, (înv.) copil. (Avea un ~ și doi copii legitimi.) 6. odraslă, progenitură, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv.) naștere. (Un ~ de bani gata.)

copil de gard s. v. BASTARD. COPIL DIN FLORI.

COPILĂ s. 1. fetiță, (pop.) fetică, (reg.) cocuță, fătucă, fătuță, (prin Transilv. și Mold.) băiată. (E doar o ~.) 2. fată, (înv. și reg.) pruncă. (Un grup de ~.) 3. fată, fiică, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

copíl al străzii sint. s. (în țara noastră, fenomen îngrijorător după dec. ’89) ◊ „În literatura de specialitate, termenul de «copii ai străzii» nu este explicitat foarte clar. Totuși, o delimitare se poate face. Ei sunt aceia care n-au locuință (în unele cazuri nici susținător legal) și trăiesc în locuri publice.” R.l. 15 V 92 p. 3. ◊ „Cea mai nouă metodă de a «produce» bani pentru copiii străzii care controlează zona centrală a Capitalei – Universitate – este homosexualitatea.” R.l. 11 IX 93 p. 5. ◊ „Recent, opt «copii ai străzii» au fost uciși la Rio de Janeiro [...]” R.l. 17 IX 93 p. 11; v. și Ev.z. 12 I 95 p. 4

copíl-actór s. m. Copil care joacă un rol într-un spectacol ◊ „Copii-actori au apărut la fereastra televizorului rostindu-și replicile.” Mag. 12 XI 66 p. 1; v. și Cont. 15 I 79 p. 4 (din copil + actor)

copíl-minúne s. m. Copil cu calități deosebite (de obicei artistice) ◊ „Cariera câinilor-vedetă este încă și mai scurtă decât cea a copiilor-minune.” Săpt. 1 X 71 p. 12; v. și Cont. 15 I 71 p. 4 (din copil + minune, după fr. enfant prodige [formația aceasta se folosea la începutul anilor ’40 în legătură în special cu actrița copil Shirley Temple]; H. Mirska în SMFC I 172, FC I 32)

copíl-mónstru s. m. Copil născut cu anomalii fizice ◊ „O tânără americană explică ziariștilor situația sa dramatică. Consumând mari doze de «Thalidomidă» în timpul sarcinii, ea este îngrozită la gândul că ar putea da naștere unui copil-monstru.” Sc. 18 VIII 62 p. 4; v. și T.N. 48/62 p. 22 (din copil + monstru; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 329)

cópil, cópii, s.m. – Bastard; copil din flori (din fete fecioare); spuri, măndrâlău (ALRRM, 1969: 199; Papahagi, 1925). Ca nume generic pentru băiat sau fată, în Maramureș se folosește cocon sau prunc. „În prezent, cei doi termeni au devenit regresivi, fiind înlocuiți cu copil, datorită omogenizării limbii române” (Scurtu, 1966: 61). Termen atestat (cu sensul de bastard) și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). ♦ (onom.) Copil, Coptil, nume de familie (85 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Termen autohton, cf. alb. kopil (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu); cf. alb. kopil (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. kópé, gobé, săs. kopil, ucr. kópyu, pol. kopirnak, kopirdan „copil nelegitim”.

cópil, cópii, s.m. [cópt’il] – Bastard; copil din flori (din fete fecioare); spuri, măndrâlău (ALR 1969: 199; Papahagi 1925). Ca nume generic pentru băiat sau fată, în Maramureș se folosește cocon sau prunc; „În prezent, cei doi termeni au devenit regresive, fiind înlocuit cu copil, datorită omogenizării limbii române” (Scurtu 1966: 61). Termen atestat (cu sensul de bastard) și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Termen autohton, cf. alb. kopil (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în magh. (kópé, gobé), săs. (kopil), ucr. (kópyu), pol. (kopirnak, kopirdan „copil nelegitim” etc.).

FONDUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU COPII (U.N.I.C.E.F.; în engl.: United Nations Chldren’S Fund). Creat la 11 dec. 1946, cu sediul la New York (S.U.A.), cu scopul de ajuta copiii din țările devastate de război cu alimente, medicamente și îmbrăcăminte. Prin Rezoluția Adunării Generale din 6 oct. 1953 programul O.N.U. de ajutoare a copiilor a căpătat un caracter permanent. La 2 sept. 1990 a intrat în vigoare convenția asupra dreptului copilului, iar la 29 sept. același an U.N.I.C.E.F. a convocat la New York un summit mondial cu participarea a 71 de șefi de stat sau de guvern, care adoptă un plan de acțiune în sprijinul copiilor. U.N.I.C.E.F. este un organism specializat în sistemul O.N.U., cu statut semiautonom. Pentru activitatea sa a fost distins în 1965 cu Premiul Nobel pentru Pace.

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâte, ieșită din comun.

MAXIMA DEBETUR PUERO REVEDENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

PERSICOS ODI, PUER, APPARATUS (lat.) urăsc, copile, luxul persan – Horațiu, „Ode”, I, 38, 1. Viața simplă și austeră în mijlocul naturii este, spune poetul, singura care îl face pe om fericit.

a duce copiii la piscină expr. (adol.) a se masturba.

a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană.

a planta copii expr. (adol.) a se masturba.

a-l învăța pe taică-său să facă copii expr. v. a învăța pasărea să zboare.

copiii străzii expr. minori vagabonzi, cel mai adesea organizați în bande.

COPIL aurolac, baboi, borac, broscoi, buflei, căcâcea, ceaușel, coinac, decrețel, gușpan, mânz, mormoloc, mucea, mucos, năpârstoc, patefon, plod, pui de bogdaproste, puradel, puțoi, zgaibă, zgâmbo.

fugi cu ursul, că sperii copiii! expr. pleacă!

halitoare de copii cruzi expr. femeie care practică sexul oral.

PENIS DE COPIL coco, cuc, cuculeț, jurubiță, pulică, puță.

să-ți bați copiii / copiii cu basca / copiii cu ziarul ud / copiii și nevasta expr. folosită ca hiperbolă într-o descriere

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului.