brumat

brumá [At: IORGA, S. D. XIII, 50 / Pzi: ~ ează / E: brumă + -a] 1 vi A cădea brumă. 2-3 vtr A (se) acoperi cu brumă sau cu ceva care seamănă cu bruma.

brumát, ~ă a [At: SLAVICI, N. 185 / Pl: ~ați, ~e / E: bruma] 1 Bătut de brumă (1). 2 (D. fructe, plante etc.) Acoperit cu brumă (4). 3 (Pan) De culoarea brumei Si: brumărel, brumăriu, cenușiu, fumuriu, (reg) sein, sur. 4 (Rar) Care este fără chef Si: indispus, supărat Cf plouat.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu brumă (1) sau cu ceva care seamănă cu bruma. – Din brumă.

BRUMÁT, -Ă, brumați, -te, adj. 1. (Adesea fig.) Acoperit de brumă (1). 2. (Rar) Brumăriu (1). 3. (Despre fructe, p. ext. despre plante) Acoperit cu un strat de brumă (3). – V. bruma.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu brumă (1) sau cu ceva care seamănă cu bruma. – Din brumă.

BRUMÁT, -Ă, brumați, -te, adj. 1. (Adesea fig.) Acoperit de brumă (1). 2. (Rar) Brumăriu (1). 3. (Despre fructe, p. ext. despre plante) Acoperit cu un strat de brumă (3). – V. bruma.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. 1. Intranz. A cădea brumă. 2. Tranz. (Rar) A acoperi cu brumă. Verde frunzuță... Cît o ninge ș-o brumează, Ea e tot mîndră și creață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. ◊ Fig. Peste munții brumați de lună era o tăcere tare ca piatra, o tăcere pustie. DAN, U. 207.

BRUMÁT, -Ă, brumați, -te, adj. 1. Acoperit de brumă. Albinele și mînjii Ce trec, năluci sirepe, prin porumbiști brumate. STANCU, C. 79. Perdeaua de sălcii de pe malul Dunării părea brumată, ca aburită de răsuflarea apei. SANDU-ALDEA, D. P. 25. Spunea de-un trandafir brumat În doina ei. COȘBUC, P. I 255. ◊ Fig. Bărbia ii era acoperită cu păr moale, ca și cînd ar fi brumată. SLAVICI, O.I 95. 2. (Rar) De culoarea brumei; brumăriu. Să se mai ducă-n păcate... Și mioarele brumate. JARNÍK-BÎRSEANU, 387. 3. Fig. Aburit. Îți sună în urechi clinchet de pahare brumate, ca niște clopoței de argint. PAS, Z. I 174. Turnă cu mîini nesigure, din cana brumată, încă o stacană de vin. PAS, L. I 25. 4. (Despre fructe, p. ext. despre plante) Acoperit cu un strat fin de praf alburiu. V. brumăriu (2). Prune brumate, ▭ Din vița brumată, Spre buzele-ți roșii, își tind tămîioșii Ispita ciorchinelor grele. TOMA, C. V. 117. – Variantă: (rar) îmbrumát, -ă (CORBEA, în POEZ. N. 133) adj.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă. 2. Tranz. (Rar) A acoperi cu brumă. – Din brumă¹.

BRUMÁT, -Ă, brumați, -te, adj. 1. Acoperit de brumă. 2. (Rar) Brumăriu. 3. Fig. Aburit. Clinchet de pahare brumate (PAS). 4. (Despre fructe, p. ext. despre plante) Acoperit cu un strat fin alburiu. – V. bruma.

brumá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. brumeáză

brumá vb., ind. prez. 3 sg. brumeáză

BRUMÁT adj. v. aburit, brumăriu, fumuriu.

A BRUMÁ ~eáză 1. intranz. rar A cădea brumă. 2. tranz. A acoperi cu brumă. /Din brumă

brumà v. a cădea sau a bate bruma.

brumat a. 1. bătut de brumă: prune brumate; 2. fig. fără chef, indispus: nu fi așa de brumat.

brumát, -ă adj. (d. brumă). Cu brumă (acoperit cu un praf albicios natural), brumăriŭ: prune brumate.

bruméz v. intr. (d. brumă). Uzitat la pers. III: brumează, cade bruma: a brumat astă-noapte. V. tr. Acoper cu brumă: florile s’aŭ ofilit, că le-a brumat. – Și imbr- (ca v. tr.).

brumat adj. v. ABURIT. BRUMĂRIU. FUMURIU.

brumát, -ă, brumați, -te, adj. – Acoperit cu brumă. ♦ (onom.) Brumați, poreclă pentru locuitorii din Fericea. – Din bruma (din brumă „chiciură” < lat. bruma) (DEX).