blidar

blidár [At: ANON. CAR. / Pl: ~e, -i / E: blid + -ar] (Îvp) 1-2 sm, a (Meșteșugar) care face blide (1). 3 sm (Fig) Lingău. 4 sn Raft pentru blide (8). 5 sn Dulap (fară uși) pentru blide (8) Cf armar.

BLIDÁR, (1, 2) blidari, s. m. (3) blidare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Meșteșugar care face blide. 2. S. m. Fig. Lingău, linge-blide, linge-talere. 3. S. n. (Pop.) Raft, dulap cu rafturi pe care se păstrează blidele. – Blid + suf. -ar.

BLIDÁR, (1, 2) blidari, s. m., (3) blidare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face blide. 2. S. m. Lingău, linge-blide, linge-talere. 3. S. n. Raft, dulap cu rafturi pe care se păstrează blidele. – Blid + suf. -ar.

BLIDÁR, blidare, s. n. (Popular) Dulap cu polițe și fără uși, în care se păstrează blide, vase, tacîmuri. Trandafira scoase din blidar o bucată de colac. CAMILAR, TEM. 92. De pe blidar un biet opaiț își joacă para turburată. GOGA, C. P. 33.

BLIDÁR, blidare, s. n. (Pop.) Dulap cu polițe și fără uși în care se păstrează vase, tacâmuri etc. – Din blid + suf. -ar.

blidár¹ (meșteșugar) (pop.) s. m., pl. blidári

blidár² (raft) (pop.) s. n., pl. blidáre

blidár (meșteșugar) s. m., pl. blidári

blidár (raft) s. n., pl. blidáre

BLIDÁR s. (reg.) uiegar.

BLIDÁR ~e n. Dulap de bucătărie (cu sau fără uși), prevăzut cu polițe pentru blide. /blid + suf. ~ar

blidar m. 1. cel ce face blide; 2. fig. lingău. ║ n. dulăpior de blide.

blidár m. Lingător de blide, lingău. (Rar.) S.n. pl. e Dulap de ținut blidele.

BLIDAR s. (reg.) uiegar. (Pe ~ se pun vasele, tacîmurile.)

blidár, blidare, s.n. – Etajeră suspendată; suport pentru blide (= farfurii). „Blidaru din Țara Lăpușului, asemănător cu cel din Maramureș, Chioar sau Oaș, se confecționa dintr-o ramă-cadru sculptată din lemn de fag, la care se atașa un coș de forma unei iesle din nuiele sau șipci curbate («brățări») din arin, alun sau răchită. Blidarul își avea locul, de obicei, pe peretele median, în preajma cuptorului și servea atât pentru ținut blide, cât și pentru ținut linguri” (Mirescu, 2006: 124). ♦ (top.) Blidari, cascadă situată la confluența văilor Stur și Blidari, în Munții Ignișului, cu o înălțime de circa 10 m (Portase, 2006: 63); Valea Blidarului, pârâu ce izvorește din Munții Gutâi și se varsă în Firiza – colonie silvică (Meruțiu, 1936: 34); Blidari, vârf (1.011 m) la est de Igniș; Blidari, carieră de andezit, situată la 22 km nord de Baia Mare (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Blidar, Blidaru, nume de familie frecvent în zona Codru, preponderent în loc. Băița de sub Codru (353 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007, cf. DFN). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din blid „farfurie” + suf. -ar.

blidár, -e, s.n. – 1. Etajeră suspendată; suport pentru blide (=farfurii). „Blidaru din Țara Lăpușului, asemănător cu cel din Maramureș, Chioar sau Oaș, se confecționa dintr-o ramă-cadru sculptată din lemn de fag, la care se atașa un coș de forma unei iesle din nuiele sau șipci curbate («brățări») din arin, alun sau răchită. Blidarul își avea locul, de obicei, pe peretele median, în preajma cuptorului și servea atât pentru ținut blide, cât și pentru ținut linguri” (Mirescu 2006: 124). 2. Blidaru, nume de familie frecvent în zona Odești-Codru. 3. (top.) Blidari, vale spre Firiza, la 16 km nord de Baia Mare; colonie silvică (Meruțiu 1936: 34). – Din blid „farfurie” + -ar.