bleojdit

4 intrări

36 definiții pentru bleojdit

bleojdí2 vr [At: RĂDULESCU-CODIN / V: blioj-, bloj- / Pzi: ~desc / E: fo] (Pop) 1 A se moleși. 2 (D. obiecte) A se lăsa. 3 (D. animale) A lăsa urechile în jos (de boală). 4 (D. păsări) A lăsa aripile să atârne (din cauza bolii). 5 (D. oameni) A se ticăloși. 6 (D. oameni) A deveni impotent Si: (îvp) a se vătăma, a se surpa.
bleojdí1 vt (a) [At: CARAGIALE, S. 45 / V: bliaj-, blej-, bloi, boj- / Pzi: ~desc / E: vsl блъшaти] (Îvp; d. ochi) A holba.
bleojdít2 sn [At: DA ms / Pl: (nob) ~uri / E: bleojdi2] (Îvp) Bleojdire2.
bleojdít4, ~ă a [At: STANCU, D. 148 / Pl: ~iți, ~e / E: bleojdi2] (Pop) 1 Moleșit. 2 (D. obiecte) Fleșcăit. 3-4 (D. obiecte) Lăsat (în jos). 5 (D. obiecte) Turtit. 6 (D. oameni) Ticăloșit.
bleojdít1 sn [At: DA ms / Pl: (nob) ~uri / E: bleojdi1] (Îvp) Bleojdire1.
bleojdít3, ~ă a [At: DELAVRANCEA, S. 40 / V: blej-, blejdită / S: -oșd- / Pl: ~iți, ~e / E: bleojdi1] (Îvp; d. ochi, mpl) Holbat.
BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A lăsa să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se blegi (2). – Et. nec.
BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg. și fam.) A(-și) holba (ochii); a (se) zgâi. – Et. nec.
BLEOJDÍT2, -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Pop. și fam.; despre urechi) Lăsat în jos; bleg, blegit, pleoștit. – V. bleojdi2.
BLEOJDÍT1, -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Reg. și fam.; despre ochi) Holbat; zgâit. – V. bleojdi1.
BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A lăsa să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se blegi (2). – Et. nec.
BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg. și fam.) A(-și) holba (ochii), a (se) zgâi. – Et. nec.
BLEOJDÍT2, -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Pop. și fam.; despre urechi) Lăsat în jos; pleoștit. – V. bleojdi2.
BLEOJDÍT1, -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Reg. și fam.; despre ochi) Holbat, zgâit. – V. bleojdi1.
BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la urechi, la cap) A lăsa să atîrne (moale) în jos; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A se moleși, a se ramoli, a se boșorogi. – Pronunțat: bleoj-.
BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. (Cu complementul «ochii») A căsca, a zgîi, a holba, a boldi ochii. Căscase gura și bleojdise ochii la cele Ce spunea vînătorul. ISPIRESCU, L. 141. ◊ Refl. A se uita cu ochii căscați la ceva sau la cineva. Constandine, nu te bleojdi la mine. PAS, L. I 13. ◊ Pronunțat: bleoj-. – Variantă: blejdí (CARAGIALE, S. 45) vb. IV.
BLEOJDÍT2, -Ă, bleojdiți, -te, adj. Lăsat în jos; turtit, pleoștit. Umbli cu pălăria găurită, bleojdită. STANCU, D. Îi măturase și, îi cîntărise și el... Mustățile mai crescute la unii, mai bleojdite la alții. PAS, L. I 291. Cățelușii, care pîn-aci stau pe lîngă foc cu urechile bleojdite și cu nasurile sub coadă, se repeziră ca niște săgeți, se năpustiră spre babă. FOFESCU, B. I 98. – Pronunțat: bleoj-.
BLEOJDÍT1, -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Despre ochi, mai ales la pl.) Căscat, zgîit, holbat. I-a spus vorbe franțuzești, de-a rămas domnul Căftănoiu cu ochii bleojdiți. SADOVEANU, P. M. 205. Doi copilași... așteaptă cu ochii bleojdiți să scoată doica Mitrana cartofii din spuză și dovleacul roșu din căldare. DELAVRANCEA, S. 40. – Pronunțat: bleoj-.
BLEOJDÍ2, bleojdesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa urechile să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se moleși, a se ramoli. [Pr.: bleoj-]
BLEOJDÍ1, bleojdesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) holba (ochii); a (se) zgâi. [Pr.: bleoj-]
BLEOJDÍT2, -Ă, bleojdiți, -te, adj. Lăsat în jos, pleoștit. [Pr.: bleoj-] – V. bleojdi2.
BLEOJDÍT1, -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Despre ochi) Căscat, zgâit. [Pr.: bleoj-] – V. bleojdi1.
bleojdí (a ~) (pop.) (bleoj-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleojdésc, imperf. 3 sg. bleojdeá; conj. prez. 3 să bleojdeáscă
bleojdí (a se zgâi, a se pleoști) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleojdésc, imperf. 3 sg. bleojdeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bleojdeáscă
BLEOJDÍ vb. v. blegi, bulbuca, căsca, holba, mări, moleși, muia, umfla, zgâi.
BLEOJDÍT adj. v. atârnat, bleg, blegit, bulbucat, căscat, clăpăug, holbat, lăsat, mare, mărit, pleoștit, umflat, zgâit.
A bleojdi ≠ a ciuli, a miji
A BLEOJDÍ ~ésc tranz. pop. (ochii) A face să se bleojdească. /Orig. nec.
A SE BLEOJDÍ se ~ésc intranz. (despre ochi) A deschide larg (de spaimă, de nedumerire sau de mirare); a se holba; a se zgâi. /Orig. nec.
bleojdì (blejdì) v. a deschide tare ochii și a se uita cu o mirare stupidă. [Origină necunoscută].
bleojdit a. cu privirea pironită: el rămăsese cu ochii bleojdiți ISP.
bleojdésc (eo dift.) v. tr. (rudă cu bleștesc, pleoștesc). Holbez ochiĭ, privesc speriat orĭ mirat deschizînd ochiĭ: bețivu bleojdi ochiĭ.
bleojdít, -ă (eo dift.) adj. Holbat.
bleojdi vb. v. BLEGI. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. MĂRI. MOLEȘI. MUIA. UMFLA. ZGÎI.
bleojdit adj. v. ATÎRNAT. BLEG. BLEGIT. BULBUCAT. CĂSCAT. CLĂPĂUG. HOLBAT. LĂSAT. MARE. MĂRIT. PLEOȘTIT. UMFLAT. ZGÎIT.
bleojdi, bleojdesc I v. t. 1. a lăsa să atârne în jos; a pleoști. II v. r. 1. a se holba. 2. a se blegi.
Vezi pe site