bleasc

bleasc¹ sms [At: LB / V: blesc sm / E: vsl блѣcχъ „luciu”] (Trs; îvp) 1 Salivă. 2 (Trs; Buc) Sufletul animalelor Cf abur. 3 (Trs; Buc; irn; prt) Sufletul omului. 4 (Reg) Grai.

bleasc² sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg; sst) Stomac.

bleașc i [At: DEX² / E: fo] (Și repetat) Cuvânt care imită zgomotul mersului prin băltoace.

BLEAȘC interj. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.

BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.

BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul pe care îl face cineva când merge prin băltoace. – Onomatopee.

bleașc (rar) interj.

bleáșc interj.

BLEASC s. v. spirit, suflet.

BLEÁȘC interj. (se folosește pentru a imita zgomotul umbletului prin băltoace) Fleașc. /Onomat.

bleasc s.m. (reg.) 1. suflet de animal. 2. grai, vorbă. 3. salivă, bale.

bleasc n. Mold. sufletul dobitoacelor. [Slav. BLĔSKŬ, fulger: aci sufletul animal e comparat cu o scânteie sau lumină fulgerătoare, aiurea cu un fum (v. abur)].

bleasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. blĭeskŭ, blĭskŭ, fulger, sclipire. V. bleștesc, lișteav). Vest orĭ nord. Rar. Suflet (de animal). a-țĭ lăsa gura bleasc, a-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ veni mare poftă de o mîncare. Adv. Arg. Plin, încărcat, împopoțonat: cu pĭeptu bleasc de medaliĭ.