binedispus

BINEDISPÚNE, binedispun, vb. III. Tranz. și refl. A face să se simtă sau a se simți bine. – Bine + dispune.

binedispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binedispún, 2 sg. binedispúi, 1 pl. binedispúnem; conj. prez. 3 să binedispúnă; ger. binedispúnând; part. binedispús