bezmăn

bézmăn sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 58/5 / V: besman, -men (A: -men), bezmăt, -mân, bezmet bis-, bizman / Pl: ~uri / E: nct] (Mol; înv) Embatic.

BÉZMĂN s. v. embatic, emfiteoză.

bezmắn (-nuri), s. n. – (Înv.) Emfiteoză plătită de cei care trăiau pe domeniile principelui, ale nobililor sau ale mănăstirilor. Sl. bezŭ „fără” și mĕna „schimb”, fiinf contribuția proprie a celor care ședeau permanent („fără să se schimbe”) pe domeniile altui stăpîn. – Der. bezmănar, s. m. (încasator al drepturilor de emfiteoză); bezmănui, vb. (a încasa drepturile de emfiteoză). Rădăcina este aceeași ca în cuvîntul izmene.

bezmăn n. Mold. 1. odinioară dare pentru locul cârciumelor; 2. embatic. [Rus. BEZMENŬ, cântar].

bézmăn n., pl. ăne și ene (rut. bézmyn, rus. bezmén, cantar, balanță, cuv. străin, poate mongolic, nu d. sl. bezŭ, fără. și miĕna, schimbare. Bern. 1, 53). Vechĭ. Biru cîrciumilor de pe moșiile domnuluĭ, boĭerilor sau mînăstirilor. Biru de ceară și săpun dat curțiĭ donneștĭ. Azĭ. Mold. Embatic. – Și bézmăt în nord.

bezmăn s. v. EMBATIC. EMFITEOZĂ.