apriorism

apriorísm sms [At: DA ms / P: -pri-o- / E: fr apriorisme, ger Apriorismus] (Fiz) Teorie (kantiană) care consideră că spațiul, timpul și cauzalitatea sunt noțiuni apriorice.

APRIORÍSM s. n. Concepție opusă empirismului, care afirmă existența ideilor înnăscute și caracterul independent de experiență al cunoașterii. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. Apriorismus, fr. apriorisme.

APRIORÍSM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia ar exista cunoștințe apriorice. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. Apriorismus, fr. apriorisme.

APRIORÍSM s. n. (La Kant și la discipolii lui) Concepție falsă, idealistă, care consideră timpul, spațiul, cauzalitatea etc. nu ca pe niște forme ale existenței reflectate în simțuri prin experiență, ci ca forme înnăscute ale conștiinței, anterioare experienței și independente de experiență. – Pronunțat: -pri-o-.

APRIORÍSM s. n. (La Kant și la discipolii lui) Concepție falsă, idealistă, care consideră timpul, spațiul, cauzalitatea etc. nu ca pe niște forme ale existenței reflectate în simțuri prin experiență, ci ca forme înnăscute ale conștiinței, anterioare experienței și independente de ea. [Pr.: -pri-o-] – Germ. Apriorismus.

apriorísm (a-pri-o-) s. n.

apriorísm s. n. (sil. -pri-o-)

APRIORÍSM s. (FILOZ.; la Kant) transcendentalism.

APRIORÍSM s.n. (În filozofia lui Kant și a discipolilor lui) Concepție falsă, idealistă, care consideră spațiul, timpul, cauzalitatea etc. nu ca proprietăți ale naturii obiective reflectate în conștiință, ci ca noțiuni apriorice. [Pron. -pri-o-. / cf. germ. Apriorismus, fr. apriorisme].

APRIORÍSM s. n. concepție filozofică idealistă care consideră cunoașterea esenței lucrurilor anterioară experienței omului. (< fr. apriorisme)

APRIORÍSM n. Concepție filozofică care consideră timpul, spațiul, cauzalitatea etc. ca forme anterioare experienței și independente de aceasta. /<germ. Apriorismus

APRIORISM s. (FILOZ.; la Kant) transcendentalism.