anabaptist

anabaptíst, ~ă [At: DA / Pl: ~iști, ~e / E: fr anabaptiste] 1-2 smf, a (Persoană) adeptă a anabatismului. 3 a Care aparține anabaptismului. 4 a Referitor la anabaptism.

ANABAPTÍST, -Ă, anabaptiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al anabaptismului. 2. Adj. Care aparține anabaptismului, privitor la anabaptism. – Din fr. anabaptiste.

ANABAPTÍST, -Ă, anabaptiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al anabaptismului. 2. Adj. Care aparține anabaptismului, privitor la anabaptism. – Din fr. anabaptiste.

ANABAPTÍST, -Ă, anabaptiști, -ste, s. m. și f. Adept, partizan al anabaptismului. – Fr. anabaptiste.

anabaptíst adj. m., s. m., pl. anabaptíști; adj. f., s. f. anabaptístă, pl. anabaptíste

anabaptíst s. m., adj. → baptist

ANABAPTÍST, -Ă adj. Referitor la anabaptism. // s.m. și f. Adept al anabaptismului. [< fr. anabaptiste].

ANABAPTÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al anabaptismului. (< fr. anabaptiste)

ANABAPTÍST ~ști m. Adept al anabaptismului. /<fr. anabaptiste

anabaptiști pl. sectă protestantă în Germania, care boteza din nou pe cei adulți (1523).

*anabaptíst, -ă adj. și s. (vgr. anabaptistés, d. ana, ĭar, și baptizo, botez). Membru a uneĭ secte protestante din Germania (1523) care-ĭ boteza pe copiĭ cînd ajungeaŭ marĭ.